Stiri din editia Nr. 2035 6 – 9 martie 2014


Garanţia pentru tineret, un nou tip de repartiţie?

În România nu se ştie deocamdată cum s-ar putea implementa garantarea locului de muncă pentru tineri

În momentul de faţă, peste cinci milioane de tineri europeni sunt şomeri. Acesta este unul dintre motivele pentru care Comisia Europeană a lansat “garanţia pentru tineri”, un plan de măsuri care prevede asigurarea unui loc de muncă, pe specializarea sa, fiecărui tânăr care termină un ciclu de şcolarizare mediu sau superior.   Un antidot pentru şomaj? Deputaţii europeni au pus, zilele trecute, întrebări Comisiei Europene despre cum va fi implementat programul “Garanţia pentru tineri” în statele membre, printre acestea numărându-se multe cu nivel înalt de şomaj în rândul tinerilor.  “Garanţia pentru tineri” este o reformă europeană care doreşte ca toţi…

Citeşte articolul   

Primăria anunţă demararea unor lucrări de infrastructură în patru zone din oraş

Două străzi din Timişoara vor fi asfaltate în premieră

Viceprimarul Dan Diaconu anunţă că începutul lunii martie aduce cu sine şi deschiderea a patru şantiere noi, în zone diferite ale Timişoarei. Lucrările de investiţii vor presupune asfaltarea în premieră a unor străzi din oraş, efectuarea unor lucrări de reparaţii la carosabil, dar şi amenajarea de noi spaţii verzi.   Primul amplasament care a fost predat de către reprezentanţii Municipalităţii, la începutul acestei săptămâni, este situat în zona Câmpului, în partea de est a Timişoarei, în zona intersecţiei străzilor Câmpului, Căprioarei şi Levănţicii. Străzile care vor fi modernizate în această zonă sunt Ion Luca Bănăţeanu, Liviu Tempea  Aurelia Fătu Răduţu…

Citeşte articolul   

Proiectul noului Cod Rutier, propus de Radu Stroe, respins de Senat

Senatorii au decis, luni, respingerea proiectului noului Cod rutier, propus de fostul ministru de Interne, Radu Stroe.   Ei au adoptat, cu 119 voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi o abţinere raportul de respingere a Proiect de lege pentru modificarea O.U.G. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, raport propus plenului de Comisia pentru administraţie publică, Comisia juridică şi Comisia pentru apărare, anunţă Mediafax. Potrivit proiectului, urmau să fie înăsprite sancţiunile pentru fapte cu pericol social deosebit şi care influenţează direct siguranţa traficului – nerespectarea normelor privind trecerea la nivel cu calea ferată, conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată…

Citeşte articolul   

Parcul Dendrologic Bazoş – de la câini spânzuraţi la Ziua Consulatelor

Una dintre cele mai mari oaze de verdeaţă din apropierea Timişoarei ar merita mai multe fonduri şi atenţie

Se spune că unul dintre dezavantajele majore ale Timişoarei, mai ales pe timpul verii, este faptul că sunt puţine locuri în care se poate evada în natură. Şag, Albina, Pădurea Verde şi lista se cam termină. Nu mulţi sunt timişorenii care au mai pus în ultimii ani piciorul printr-o oază de verdeaţă, situată relativ aproape de municipiu şi care apare în toate ghidurile turistice ca una dintre marile atracţii ale zonei: Parcul Dendrologic Bazoş.  Deşi ar fi putut fi exploatat ca o zonă de agrement ce ar fi atras cu siguranţă banii orăşenilor amatori de ieşiri în natură, Parcul Bazoş…

Citeşte articolul   

Exerciţiu de solidaritate umană

Sprijin pentru efectuarea unei intervenţii chirurgicale în cazul unei tinere diagnosticate cu distonie generalizată

Medicina poate fi, uneori, şi cronica tristă a unor eşecuri sau o istorie despre recunoaşterea, în termeni cinici şi reci, a unor neputinţe, limitări sau constrângeri. Povestea de viaţă a Cristinei Tau, o tânără de 30 de ani, nevoită să înfrunte ameninţarea unui diagnostic neurologic grav, cu atât mai înfricoşător cu cât face parte din categoria bolilor al căror mecanism este încă insuficient desluşit, este însă istoria de viaţă a unui om demn, decis să meargă până la capăt în încleştarea cu destinul. Despre care admite că nu ştie sigur dacă o va câştiga sau nu. Sănătatea Cristinei depinde însă…

Citeşte articolul   
Page 3 of 4
1 2 3 4