În 28 mai a avut loc finisajul expoziției-eveniment Victor Brauner: Invenții și magie, care s-a bucurat de un interes foarte mare din partea publicului atât din România, cât și din străinătate, peste 26.000 de persoane vizitând retrospectiva dedicată lui Victor Brauner.
„Pe 28 mai am avut finisajul uneia din cele mai spectaculoase retrospective organizate în România, o expoziție-manifest, pentru că a adus în atenția publicului românesc opera lui Victor Brauner, un artist extrem de relevant pentru evoluția suprarealismului global. A fost un efort colectiv, care a implicat Centrul Pompidou, Muzeul Național de Artă din Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez, alături de susținerea generoasă a Consiliului Județean Timiș și a altor parteneri privați. După 3 luni de la debutul acestui mare eveniment, putem spune că au trecut pragul MNArT circa 26.385 persoane, iar expoziția a fost reflectată la superlativ în numeroase publicații din Austria, Franța, Germania, Italia, Statele Unite, Mexic, Marea Britanie, Belgia, Spania, Ungaria, Serbia și, desigur, România. Sunt deosebit de mândru și fericit că am reușit astfel să democratizăm accesul și înțelegerea artei lui Victor Brauner, că am putut s-o avem din nou alături de noi, la închiderea retrospectivei, pe Camille Morando, o curatoare de excepție și cea care s-a îngrijit de apariția splendidului Catalog Victor Brauner”, declară Ovidiu Șandor, președintele Fundației Art Encounters.
Expoziția Victor Brauner: Invenții și Magie, organizată la Muzeul Național de Artă din Timișoara, a atras un număr record de vizitatori, peste 26.000 de persoane. Doar cu ocazia vernisajului, 6.000 de persoane au trecut pragul expoziției, iar 3.000 de iubitori de artă au venit la Muzeul Național de Artă din Timișoara pentru a o admira, cu ocazia Zilei Mondiale a Muzeelor, care a avut loc în luna mai.
Expoziția a fost mediatizată intens în presa națională, dar a avut și puternice ecouri internaționale, regăsindu-se în paginile unor prestigioase publicații, precum Der Standard (Austria), Artshebdomédias (Franța), InterwievFrancophone (Franța), Tagesspiegel (Germania), Artportal (Ungaria), NyugatiJelen (Ungaria), Il Giornalle Dell`Arte (Italia), La Jornada (Mexic), Dans (Serbia), Artsand Collections (Marea Britanie), Art Daily (SUA), Le Figaro (Franța), Le Monde (Franța), le Quotidien de l`Art (Franța), FAZ (Germania), La Republica (Italia), La Stampa (Italia), La Vanguardia (Spania), Apollo Magazine (Marea Britanie), The Burlington Magazine (Marea Britanie) sau La Libre Bélgique (Belgia).
„Ca manager al MNArT, ca profesionist și ca simplu cetățean al Capitalei Europene a Culturii sunt copleșit de marea ocazie de a găzdui o expoziție de o asemenea anvergură. Iubitorii de artă ai Timișoarei și nu numai au trăit acest eveniment ca pe o curajoasă provocare și ca pe o experiență menită să contribuie la o cunoaștere aprofundată a evoluției curentului suprarealist. Numărul mare de vizitatori al expoziției demonstrează o dorință de descifrare a unei arte al cărei autor este prezent în muzeele și colecțiile din întreaga lume”, spune Filip Petcu, directorul Muzeului de Artă din Timișoara.
„Succesul expoziției Victor Brauner a relevat potențialul cultural al județului nostru și ne-a confirmat încă o dată importanța investițiilor în infrastructura care susține acest domeniu. Suntem bucuroși că am reușit să punem Timișoara pe harta culturală a Europei și că alocarea resurselor consistente pentru pregătirea acestei expoziții s-a dovedit o alegere inspirată. Sunt convins că vom avea succes și cu evenimentul fanion al Capitalei Europene a Culturii, expoziția «Brâncuși: surse românești și perspective universale», de la Muzeul Național de Artă Timișoara, urmărind, în felul acesta, să facem din Timișoara – Capitala Artelor Vizuale din România”, declară Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.
Expoziția Victor Brauner: Invenții și magie a fost finanțată de Consiliul Județean Timiș, organizată de Muzeul Național de Artă Timișoara, co-organizatĂ de Centrul Pompidou Paris, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România. Evenimentul a beneficiat de un împrumut excepțional de la Centrul Pompidou, de 40 de lucrări, cărora li s-au alăturat lucrări din colecțiile muzeelor Saint-Étienne Métropole (MAMC+), Musée Cantini Marseilles și ale altor muzee din România sau din colecții private și din străinătate. Această retrospectivă prezintă astfel întreaga carieră a artistului, din anii 1920 până în anii 1960, și creația sa în diverse spectre artistice (pictură, desen, obiect, sculptură).
Acest omagiu adus pictorului suprarealist născut la Piatra Neamț a adus laolaltă o bună parte dintre lucrările sale din perioada 1920-1960. Camille Morando, curatoarea expoziției, a selectat în jur de 100 de picturi, desene, sculpturi, ilustrații de carte și documente care au reușit să ofere o perspectivă clară asupra creației și vieții lui Victor Brauner, asupra universului său academic, care combină fin umorul cu introspecția, ludicul cu misterul.
Expoziția a fost susținută de un catalog în limba română și engleză, ce cuprinde lucrări academice ale specialiștilor români și străini – Camille Morando, Cătălin Davidescu, Catherine Hansen, Radu Stern, Bernard Blistène, Irina Cărăbaș, Andreea Foanene, Diana Marincu, o biografie Victor Brauner și fotografii vechi, selectate de curatorul Camille Morando. Catalogul este disponibil în rețelele de librării: Cărturești, Humanitas. Librarium, La Două Bufnițe și Kyralinaeste.
Ultimele comentarii