STS transmite că la Centrul de primiri apeluri de urgență 112 Timișoara, s-au înregistrat, în perioada 16-18 noiembrie, 15 apeluri de urgență făcute de trei persoane care locuiau în același bloc şi care au semnalat că au stări de rău, grețuri, vărsături, colici și dureri abdominale.
Cele 15 apeluri au fost preluate de către operatorii 112, au fost indexate ca fiind urgențe medicale și a fost transferată legătura apelanților cu personalul Serviciului Județean de Ambulanță Timiș. Decizia privind calea de urmat (adică, intervenţia sau nu) aparţine exclusiv personalului Ambulanţei, transmit reprezentanţii STS.
Referitor la cele 15 apeluri la Numărul unic pentru apeluri de urgență 112, au fost înregistrate trei persoane, transferul către personalul medical care dispecerizează urgențele medicale, respectiv către Ambulanţa Timiş, fiind realizat cu o medie de 53 de secunde/apel. Toţi apelanții au spus că au vărsături, colici abdominale și deshidratare.
Ultimele comentarii