Foto: Adrian Pîclişan

Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara a rămas, ieri seară, pentru o vreme, în beznă. Pe scenă se derula scena finală din prima parte a spectacolului O scrisoare pierdută, de I.L. Caragiale, în regia Adei Lupu Hausvater. Un accident, o pană de curent căzută într-un moment nepotrivit s-a transformat într-o splendidă lecție despre legătura fundamentală care există între actorii de pe scenă și spectatorii din sala de spectacol, spun reprezentanţii Naţionalului timişorean.

Aprinzând lanternele telefoanelor mobile, publicul a luminat scena, iar spectacolul a continuat în sclipirea a sute de leduri. Continuarea spectacolului de către actorii Teatrului Național din Timișoara la lumina lanternelor din telefoane a fost o alegere asumată de public, răspuns pe care spectatorii l-au dat actorului Ion Rizea, interpretul rolului Nae Cațavencu, în dubla lui calitate de actor și director general adjunct.

„Iluminarea scenei finale de către public, susținerea jocului actorilor prin lumina telefoanelor mobile ale publicului Teatrului Național are o încărcătură uriașă: dovedește că România se dezvoltă cu adevărat prin cultură, că opțiunea pentru teatru înseamnă civism, că – dincolo de toate exemplele negative – societatea este mult mai educată și mai implicată organic decât ne-ar lăsa să mai credem stridențele din spațiul public. Cufundarea în întuneric a Sălii Mari a Teatrului Național a declanșat – iată – lumina. Reacția aproape instantanee a publicului dovedește fără putință de negare că nu întâmplător Timișoara este Capitală Europeană a Culturii în 2023, că Timișoara este orașul în care implicarea spectatorului, a cetățeanului în actul performativ reprezintă un reflex natural, cultural și este nemijlocită”, spun reprezentanţii Teatrului Naţional din Timişoara.