Soarta „Monumentului ostaşului necunoscut” din Timișoara, în dezbatere publică

Sursă foto: Merg In

Două ONG-uri din Timișoara organizează o dezbatere publică referitoare la așa-numitul „Monument al ostaşului necunoscut” din Parcul Central, în fond un ansamblu statuar ridicat în urmă cu peste 60 de ani în onoarea ostașului sovietic.

 

Ce facem cu acest monument controversat? Îl păstrăm nealterat ca o amintire a trecutului nostru întunecat? Îl mutăm la muzeu, spre aducerea aminte? Sau ne complacem cu o falsificare a simbolurilor relevante pentru naţia noastră de dragul de-a nu supăra imperiul cotropitor?

Iniţiativa Timişoara şi Societatea Timişoara organizează o dezbatere unde reprezentanţi ai autorităţilor publice, specialişti, oameni de cultură, dar și publicul interesatpot să-şi exprime opinia cu privire la soarta acestei structuri monumentale.

Dezbaterea este programată miercuri, 17 mai, ora 18, la Muzeul Apei din Timișoara.

Ansamblul statuar numit „Monumentul ostaşului sovietic” a fost amplasat în actualul Parc Central în 30 decembrie 1962 , în onoarea trupelor sovietice ”eliberatoare”, monumentul fiind creaţia sculptorului roman Ion Vlad. După Revoluţia din decembrie 1989, printr-o simplă schimbare a plăcuţei de pe postament, statuia a devenit „Monumentul ostaşului necunoscut”, căzut în lupta împotriva trupelor bolşevice.

„Peste noapte, simbolistica respectivului amplasament a fost schimbată în sens invers, devenind spaţiul public unde, cu ocazia fiecărui eveniment naţional relevant, politicienii, soldaţii şi oamenii simpli îngenunchează sau se închină în faţa unui monument creat spre aducerea aminte a unor trupe invadatoare, care au generat suferinţa şi tragedii neamului românesc”, spun organizatorii dezbaterii.

Print Friendly, PDF & Email