Toboşarul Ringo Starr a lansat “Photograph”, un volum în ediţie limitată cu fotografii realizate de membrul trupei The Beatles de-a lungul vieţii, multe dintre ele publicate pentru prima oară.
“Dacă arunci o privire la fotografiile cu The Beatles, în 90% dintre ele aveam mereu trei lucruri asupra noastră: ţigări, băutură şi un aparat de fotografiat”, a declarat Ringo Starr într-o conferinţă de presă care a avut loc zilele trecute, la ArcLight Cinemas în Hollywood, informează billboard.com, sursă citată de Mediafax.
Printre fotografiile lui Ringo Starr publicate în acest volum se numără instantanee realizate în timpul primei vizite a formaţiei în America, în 1964, când membrii trupei au susţinut un concert în Washington şi au avut două apariţii televizate la “The Ed Sullivan Show”, una dintre ele fiind transmisă din Hotelul Deauville, din Miami Beach.
În timpul sejurului din Miami, Ringo Starr a imortalizat cele câteva zile de relaxare ale grupului, petrecute pe un iaht, şi momentele când făceau surf. Acesta a surprins de asemenea chipurile uimite ale câtorva adolescenţi care cercetau cu privirea dintr-o maşină în trecere una dintre limuzinele celor de la The Beatles. La evenimentul de lansare au mai participat muzicienii Dave Grohl şi Steve Gorman.
Referindu-se la înregistrările purtând marca The Beatles şi la interpretarea lui Ringo Starr la tobe, Dave Grohl a afirmat că “sunt aproape ca nişte fotografii sonore. Cu aparatul de fotografiat încerci să imortalizezi un anumit eveniment din timp. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu muzica – încercăm să imortalizăm un anumit eveniment pe bandă, astfel încât să nu se piardă”.
Volumul de fotografii, apărut la Genesis Publications, este a doua carte a lui Ringo Starr publicată la această editură, după “Postcards From the Boys”.
Ringo Starr, care a fost toboşarul trupei The Beatles din 1962 până la destrămarea grupului, în 1970, a fost şi solistul care a interpretat câteva cântece celebre din repertoriul The Beatles, precum Yellow Submarine.
Ringo Starr, Paul McCartney, John Lennon şi George Harrison au format trupa The Beatles, unul dintre cele mai faimoase şi de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.
Ultimele comentarii