Un volum de mărturii și eseuri, al reputatului chirurg Pius Brînzeu, a fost lansat la Timișoara

Îngrijit de prof. univ. dr. Dan Poenaru

Dan PoenaruUn eveniment editorial de excepție a fost găzduit recent de Clubul Hyperion al Universității de Medicină și Farmacie Timișoara: lansarea unui volum care reunește mărturii inedite și eseuri semnate de reputatul medic chirurg, academicianul Pius Brînzeu.

 

O carte născută ca un miracol

O carte care opune trecerii implacabile a timpului puterea evocatoare a istoriei trăite și relatate apoi, cu mult har, de una dintre cele mai marcante personalități ale vieții medicale timișorene, chirurgul Pius Brînzeu.

În lumea lui Hipocrat, reunește, potrivit spuselor prof. univ. dr. Dan V. Poenaru – care a asumat, alături de prof.univ. dr. Pia Brînzeu, fiica reputatului chirurg, sarcina de a îngriji prezenta ediție – o serie de texte inedite aparținând academicianului Pius Brînzeu.

Un manuscris redactat de profesorul Pius Brînzeu în anii '70, descoperit, în chip întâmplător, în biblioteca prof. univ. dr. Gheorghe Băcanu, a stat, spune dr. Dan Poenaru, la baza întocmirii acestui volum. Care, structurat în trei capitole, ce sunt tot atâtea piese de rezistență, oferă cititorului posibilitatea de a privi retrospectiv, prin ochii eminentului chirurg Pius Brînzeu, înspre perioada de la jumătatea secolului trecut, atunci când, la Timişoara, s-au pus bazele Facultăţii de Medicină.

Pe marginea volumului care reunește pagini inedite semnate de academicianul Pius Brînzeu au expus considerații, în cadrul evenimentului editorial găzduit de Clubul Hyperion al UMFT, prof. univ. dr. Pia Brînzeu, prof. univ. dr. Dan Poenaru, prorector al Universității de Medicină și Farmacie, prof. univ. dr. Gheorghe Băcanu, unul dintre foștii colaboratori apropiați ai academicianului Pius Brînzeu, prof. univ. dr. Marius Raica, rectorul UMF Timişoara, și scriitorul Ion Marin Almăjan, editor al unora dintre anterioarele volume publicate de Pius Brînzeu la Editura Facla.

Referindu-se la conținutul cărții, Dan Poenaru a precizat că aceasta îi înfățișează cititorului file însemnate din istoria înființării Facultății de Medicină din Timișoara. „Cartea academicianului Pius Brînzeu a apărut datorită întâmplării. Am descoperit acest manuscris, care a fost redactat undeva prin anii '70, din întâmplare, în biblioteca domnului profesor Gheorghe Băcanu și, răsfoindu-l, mi-am dat seama că aveam în față un document extraordinar, inedit. Sunt pagini care prezintă înființarea Facultății de Medicină din Timișoara, în urmă cu 70 de ani”, a precizat, în debutul prezentării volumului dr. Dan Poenaru. Care a adăugat și că momentul de deschidere oficială a cursurilor, la jumătatea lunii iulie 1945, a fost precedat de numeroase și susținute eforturi, precum și de mari frământări, dat fiind și tumultul perioadei în sine, de dinainte de încheierea celui de-al doilea război mondial.

Mărturii despre începutul învăţământului universitar medical la Timişoara

Evocând repere din istoria de 70 de ani a actualei Universități de Medicină și Farmacie din Timișoara, rectorul insituției prof. univ. dr. Marius Raica, și prof. univ. dr. Gheorghe Băcanu le-au reamintit celor prezenți la lansare că, înființată în perioada războiului, într-o perioadă plină de constrângeri și de vicisitudini, Facultatea de Medicină din Timișoara și-a început activitatea, la jumătatea lunii iulie 1945, cu un prim curs, intitulat „Materia vie”, susținut de profesorul de fiziologie Ilie Georgescu. Din echipa de cadre didactice făceau parte, în acel moment, figuri marcante ale lumii medicale românești, evocate de Pius Brînzeu în manuscrisul său. Printre aceștia, profesorii Șerban Brătianu, Zalman Iagnov, Ilie Georgescu, Benedict Menkes, Ion Făgărășanu, titulari ai câtorva dintre cele „șapte catedre și trei conferințe”, atâtea câte deciseseră oficialii de atunci ai Ministerului Educației Naționale că urma să aibă, pentru început, Facultatea de Medicină din Timișoara. Frământările preliminare înființării facultății, o seamă de constrângeri de ordin birocratic, precum și o parte din discuțiile purtate cu decidenții momentului, din Ministerul Sănătății și din Ministerul Educației Naționale sunt înfățișate de medicul Pius Brînzeu în cuprinsul unui capitol intitulat, în chip deloc întâmplător, „Înfruntări fățișe, luptă în culise”. Din cuprinsul acestuia se decupează, într-o demonstrație onestă și lucidă de distingere a unor necesare nuanțe, în vederea unei cât mai obiective relatări din perspectivă istorică, chipurile și rolul pe care l-au jucat în înființarea Facultăți de Medicină din Timișoara ministrul de atunci al Sănătății, medicul Dimitrie Bagdazar, ministrul Educației Naționale, Ștefan Voitec, dar și președintele Consiliului de Miniștri de la acel moment, Petru Groza. Despre care academicianul Pius Brînzeu notează în carte că, persuadat de profesorul C.I. Parhon, devenise „unul dintre cei mai aprigi susținători ai Universității de Vest și ai Facultății de Medicină din Timișoara”.

Dificultăților inerente începutului, așa cum se desprind ele din paginile cărţii și așa cum le-a perceput ca martor nemijlocit la cursul evenimentelor, s-a referit în expunerea sa şi prof.univ. dr. Gheorghe Băcanu.

Prof. univ. dr. Pia Brînzeu a evocat, în cuvinte pline de emoție, aspecte legate de istoria familiei Brînzeu și de biografia și preocupările extraprofesionale ale părintelui său, academicianul Pius Brînzeu, pe care l-a înfățișat publicului în ipostazele sale de părinte, de cap de familie și de intelectual pasionat de literatură și care manifesta înclinații către numeroase alte domenii artistice. „Cartea aceasta s-a născut ca un miracol”, spune Pia Brînzeu, precizând că textului păstrat ani de zile în biblioteca profesorului Gheorghe Băcanu și descoperit acolo, din întâmplare, de Dan Poenaru, i s-au adăugat, pe rând, o seamă de alte eseuri, selectate din arhivele personale ale părintelui său.

În context, Pia Brînzeu a afirmat și că, din perspectivă proprie, volumul care reunește o serie de texte inedite semnate de părintele său, este un demers care restituie istoriei mari file dintr-o istorie trăită, la rândul său, parte din istoria mare. Întrucât, „istoria măruntă face istoria mare”.

În plus, a mai relevat aceasta, volumul înfățișează, renăscute de sub condeiul chirurgului Pius Brînzeu, chipuri, împrejurări și evenimente istorice, aducând în amintirea tuturor celor interesați felul în care s-a trăit în Banatul de altădată și felul în care cei cu studii superioare în străinătate reveneau în țară, așa cum s-a întâmplat și în cazul propriului său părinte, revenit acasă, în 1939, după o strălucită perioadă de studii petrecută la Strasbourg. Și, a mai precizat Pia Brânzeu, referindu-se cu precădere la fragmente din cuprinsul cărții care evocă experiența dramatică a războiului, așa cum a fost ea trăită, pe front, de către medicul Pius Brînzeu, cartea este o mărturie, peste timp, a sentimentului patriotic care l-a animat pe părintele său și pe exponenții unei întregi generații, împins, apoi, ușor, de trecerea timpului, într-o formă de desuetudine.

Un volum despre istorie, despre medicină și despre un univers de temeri și speranțe

Pe cititorul avid să înțeleagă, fie și în parte, viziunea profesionistului desăvârșit în privința artei de a vindeca, chirurgul Pius Brînzeu îl poartă, pe rând, într-un amplu periplu, pe un drum de-a lungul căruia medicina, tărâm locuit, în mod sugestiv, de lumini și de umbre, leagă știința de artă.

Pius Brînzeu evocă, cu bune și cu rele, aspecte legate de propria reprezentare asupra fizionomiei morale a chirurgului, de moartea percepută ca o condiție a vieții, de paradox și de situațiile paradoxale întâlnite în medicină, dar și de ceea ce, în chip plastic, acesta desemnează a fi „poemul chirurgiei” sau despre alăturarea dintre medicină și basm. Sunt prezente, în cuprinsul celui de-al doilea capitol al cărții, și referiri la teme de o extraordinară actualitate: centralizarea și descentralizarea în medicină, creativitatea în medicina socială ori considerații referitoare la prognosticul medical și predicția științifică.

În cel de-al treilea capitol, îi restituie cititorului, printre altele, decriptate printr-o lentilă lucidă și extrem de sensibilă, superba cronică a unei prietenii înalte ce l-a unit pe autorul cărții, medicul Pius Brînzeu, de pictorul Corneliu Baba, dar și file din istoria unei crâncene încleștări la care acesta a luat parte în mod nemijlocit, războiul, plasate, toate, sub titlul generic „Temeri și speranțe”.

Din perspectiva chirurgului Pius Brînzeu, decupate, parcă, de lama fină a unui bisturiu și analizate cu spiritul limpede al celui care a fost nu doar martor, ci și făuritor al istoriei timpului său, volumul În lumea lui Hipocrat – apărut la Editura „Victor Babeș” a Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara – înfățișează, deopotrivă, crâmpeie din activitatea de medic, relatări despre experiențe trăite din calitatea de ocupant al unor funcții de conducere în unități medicale ale orașului și în cadrul Facultății de Medicină, cronicile pline de emoție ale unor prietenii pline de conținut, dar și pagini zguduitoare despre experiența dramatică a războiului.

Un episod impresionant, spicuit din cuprinsul cărții, este, bunăoară, cel care relatează un episod petrecut pe front, în timpul luptelor de la Sevastopol, când batalionului din care făcuse parte chirurgul Pius Brînzeu i se solicitase să ocupe o cotă asediată în repetate rânduri fără succes, ce găzduia un „cuib de mitralieră”, format din doar câțiva oameni înarmați cu mitraliere și adăpostiți într-o grotă. În atacul pieptiș, ordonat de generalul comandant al diviziei – referitor la al cărui nume Pius Brînzeu notează că „nu suna românește” – și-au pierdut viața zeci de infanteriști români. Împrejurarea de coșmar de după consumarea atacului, despre care Pius Brînzeu consemnează că i-a bântuit vreme îndelungată nopțile, este descrisă astfel: „În ziua următoare am mers și eu să văd grota care a constituit cuibul de rezistență. Drumul până acolo m-a făcut să trec printre zeci de cadavre. Era vară și foarte cald. Cadavrele erau nemăsurat de umflate și negre, parcă ar fi fost scăldate în păcură. Un spectacol cutremurător. Erau semenii mei, victime nevinovate, și nici nu aveam posibilitatea să-i înmormântăm. Poate și astăzi, printre coclaurii din jurul Sevastopolului, se mai găsesc din oasele dorobanților dobrogeni. Știau că nu au multe șanse de scăpare în fața mitralierelor, dar s-au supus ordinelor. Disciplină și curaj, dar și un strop de fatalism la acești modești infanteriști. Iar cei din față, deși iremediabil pierduți, nu au acceptat niciun moment să ridice steagul alb”.

Print Friendly, PDF & Email