Ruben Laţcău face apel pentru rezolvarea diferendului dintre STPT și SMTT

Foto: USR Timiş

Viceprimarul Ruben Lațcău le cere directorilor Societăţii de Transport Public Timişoara și Societăţii Metropolitane de Transport Timişoara să înceteze conflictele publice și să își respecte înțelegerile încheiate cu Primăria Timișoara.

 

Directorii STPT și SMTT, Nicolae Bitea, respectiv Ioan Goia, trebuie să înceteze de urgență conflictele publice și să își respecte înțelegerile încheiate cu Primăria Timișoara și cu timișorenii. Cei doi, secondați de directoarele economice ale celor două companii, doamnele Felicia Lăscuț (STPT) și Alexandra Simuț (SMTT)  s-au angajat ca până în data de 10 februarie să vină cu o propunere de modificare a contractului de delegare a serviciilor de transport care să răspundă nevoilor celor două părți”, menţionează într-o postare pe pagina sa de Facebook viceprimarul Ruben Laţcău, aflat în concediu de paternitate.

Contractul de delegare de gestiune dintre Regia Autonomă de Transport Timișoara și Societatea Metropolitană de Transport Timișoara, aminteşte el, a fost semnat prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, în 22 iulie 2020, și a intrat în vigoare în octombrie 2020: „Principiul contractului este că, dacă operatorul îndeplinește planul de mers, este îndreptățit să primească plata în condițiile respectării prevederilor contractului dintre părți.”

Pe contractul de delegare de gestiune, model european de altfel, mai transmit reprezentanţii Municipalităţii, se pune accent pe validarea titlurilor de călătorie, pentru ca Primăriile sau mandatarul lor – Societatea Metropolitană de Transport Timișoara, în cazul Primăriei Timişoara –, să aibă toate elementele necesare realizării unor analize obiective privind utilizarea și optimizarea rețelei de transport public și adaptarea planului de mers: „Pentru că Municipalitatea sau grupul de UAT-uri să nu plătească pentru un plan de mers prost gândit sau neajustat corespunzător de ani de zile, trebuie să aibă la dispoziție datele referitoare la validări, ca să știe încărcarea reală.”

Contractul de delegare de gestiune încheiat pe STPT e unul pe model european. Știam – și STPT știa – încă din 2018 că trebuie sa trecem la un astfel de sistem. Cu toate acestea, managementul STPT nu și-a asumat această schimbare și nu și-a adaptat planul de justă cheltuire a banului public pe care îl primeşte. Au făcut noi și noi angajări în plină pandemie, nu au făcut niciun plan de reducere a cheltuielilor, nu au făcut niciun plan de eficientizare a serviciului public la care s-au angajat”, susţine viceprimarul Ruben Lațcău.

Acesta îi reproşează directorului Nicolae Bitea că din 2016 și până azi costul salarial la STPT s-a dublat, personalul a crescut cu aproximativ 20%, în vreme ce numărul de kilometri efectuați a rămas relativ același.

Am avut deja patru întâlniri cu domnii Bitea și Goia, adevărate competiții de orgolii și imaturitate între cele două părți, în care Primăria a servit ca mediator și reprezentant al drepturilor timișorenilor la servicii de transport de calitate și la un preț corect. Voi avea discuții săptămâna aceasta cu colegii de alianță pentru a găsi împreună soluții să deblocăm neînțelegerile dintre STPT și SMTT, dacă este cazul cu schimbarea conducerii celor două instituții. Transportul public în Timișoara și zona metropolitană nu se va bloca în Bitea și Goia. (…) Cer celor două părți să își regăsească înțelepciunea și să respecte clauzele contractului”, declară Ruben Laţcău.

La rândul său, directorul Societăţii de Transport Public din Timișoara, Nicolae Bitea, face un apel public către Societatea Metropolitană de Transport, condusă de Ioan Goia, fost director al RATT, să achite contravaloarea serviciilor prestate de fosta RATT, menţionând că STPT nu a mai plătit salariile de la sfârșitul anului trecut.

Print Friendly, PDF & Email