Reorganizarea Direcţiei de Drumuri şi Poduri, justificată de Consiliul Judeţean Timiş

După ce la penultima şedinţă de plen mai mulţi consilieri au cerut anularea reorganizării instituţiei, şi reînfiinţarea Direcţiei pentru Administrarea Drumurilor şi Podurilor Judeţene în forma veche, la ultima şedinţă conducerea instituţiei a venit cu un raport menit să arate că reorganizarea a fost justificată, raportată la rezultate.

 

Un raport lămuritor

Desfiinţarea Direcţiei pentru Administrarea Drumurilor şi Podurilor Judeţene Timiş a fost decisă începând cu 1 decembrie 2016, dată de la care activitatea acesteia a fost preluată de Direcţia Generală Tehnică a Consiliului Judeţean Timiş.

În şedinţa de plen a CJ Timiş, de la sfârşitul lunii iunie, fostul peşedinte al administraţiei judeţene, Titu Bojin, actual consilier judeţean, solicita anularea reorganizării instituţiei şi cerea reînfiinţarea Direcţiei pentru Administrarea Drumurilor şi Podurilor Judeţene Timiş. Titu Bojin spunea că, raportată la rezultate, reorganizarea nu se justifică şi că este nevoie de reînfiinţarea Direcţiei, în vechea formulă.

La ultima şedinţă de plen, de ieri, 19 iulie, conducerea CJ Timiş a contracarat solicitarea cu un un raport în care se arată pe larg activitatea privind administrarea drumurilor judeţene în perioada decembrie 2016 – iunie 2017, pentru a argumenta oportunitatea reorganizării.

Astfel, a fost iniţiată preluarea de către Direcţia Generală Tehnică a CJ Timiş a tuturor actelor, documentelor şi documentaţiilor aferente activităţii şi patrimoniului Direcţiei pentru Administrarea Drumurilor şi Podurilor Judeţene Timiş. Conducerea CJ Timiş precizează că, până la această dată, actele deţinute de DADPJ au fost predate doar parţial, fapt care nu permite desfăşurarea activităţii la parametri optimi.

Reprezentanţii CJ Timiş mai spun că în noua formulă s-a gestionat în bune condiţii serviciul de deszăpezire şi combatere a poleiului pe drumurile judeţene şi că, în vederea îmbunătăţirii activităţii de urmărire a modului de îndeplinire a contractelor, a fost nominalizat câte un responsabil pentru fiecare zonă din cele şase contractate, în contextul în care în anii anteriori o singură persoană gestiona contractele de deszăpezire.  În plus, mai spun ei, au fost convocate inopinat mai multe şedinţe operative cu reprezentanţii firmelor implicate: „Prin acest mod de lucru s-a reuşit responsabilizarea tuturor persoanelor implicate în urmărirea contractelor.”

 

Serviciu de dirigenţie de şantier externalizat

Conform raportului CJ Timiş, un element nou faţă de modul de lucru din anii precedenţi în cadrul DADPJT este externalizarea serviciului de dirigenţie de şantier pentru lucrările de investiţii desfăşurate în cadrul Direcţiei Tehnice. În document se arată că s-a reuşit, în regim de urgenţă, ca în decembrie 2016 să fie lansate procedurile de licitaţie a contractelor de prestări servicii de dirigenţie de şantier pentru nouă obiective de investiţii.

„Datorită contestaţiilor depuse atât la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cât şi în instanţă s-a reuşit încheierea tuturor contractelor abia în cursul lunii iunie 2017. De subliniat faptul că la toate contestaţiile şi plângerile formulate împotriva hotărârii de atribuire a contractelor de prestări servicii de dirigenţie de şantier, Direcţia Generală Tehnică a avut câştig de cauză de fiecare dată”, precizează reprezentanţii CJ Timiş. Conform acestora, se va externaliza serviciul de diriginţie de şantier pentru toate lucrările de investiţii şi reparaţii la care urmează să fie  încheiate contracte noi de lucrări: „Prin aceasta vom asigura o mai bună verificare a modului de execuţie, atât din punct de vedere calitativ cât şi cantitativ, a tuturor lucrărilor contractate.”

 

Propuneri pentru zece lucrări importante şi trei proiecte depuse

Totodată, menţionează oficialii CJ Timiş, după reorganizare au fost înaintate către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene propuneri de includere în Programul naţional de dezvoltare locală a zece obiective din domeniul infrastructurii rutiere. Printre acestea, lărgirea la patru benzi de circulaţie a DJ 592 Timişoara – Moşniţa Nouă şi sporirea capacităţii de circulaţie pe Centura de ocolire Timişoara – Aeroport.

Oficialii CJTimiş mai precizează că, după reorganizare, Direcţia Generală Tehnică a depus, pentru obţinerea finanţării, trei proiecte: modernizare DJ 593, care deserveşte populaţia comunelor Peciu Nou, Giulvăz şi Foeni, modernizarea DJ 693 pentru interconectare la A1 (AR) şi podul peste Mureş, la Pecica, Arad, şi modernizare DJ 691, prin lărgirea la patru benzi a sectoarelor: km 2+725 (sens giratoriu) – Centura Timişoara şi Centura Timişoara – Autostrada A1.

Reprezentanţii instituţiei mai spun că obţinerea finanţării la aceste proiecte ar constitui pentru CJ Timiş un sprijin financiar de ăte 41,6 milioane de euro, inclusiv TVA, pentru modernizarea a 76 de kilometri de drumuri judeţene.

Nu în ultimul rând, mai menţionează conducerea CJ Timiş, s-au depus eforturi pentru urmărirea execuţiei lucrărilor de întreţinere şi reparare, precum şi pentru verificarea şi decontarea lucrărilor conform contractelor şi bugetelor aprobate. „Urmare a reanalizării acordurilor-cadru, a contractelor tip de lucrări de reparaţii şi întreţinere, respectiv al reevaluării priorităţilor lucrărilor ce fac obiectul acestor contracte, în special din punct de vedere cantitativ, au fost reactualizate unele Contracte subsecvente prin diminuarea valorii acestora, rezultând astfel economii la buget în ceea ce priveşte alocarea de fonduri din bugetul propriu al instituţiei”, se arată în raport.

Totodată, s-a lucrat mult, spun oficialii CJ Timiş, şi pe segmentul de achiziţii publice. În noua formulă, „toate documentaţiile de achiziţii publice întocmite de Direcţia Generală Tehnică şi înaintate spre Serviciul de Achiziţii Publice au fost şi vor fi întocmite pentru a se organiza licitaţii publice deschise, prin publicarea anunţurilor pe SEAP sau pe site ul instituţiei, în contextul în care în anii precedenţi s-a urmărit îndeosebi procedura de cumpărare directă.”

24De asemenea, se mai arată în raport, este în curs actualizarea documentaţiilor tehnico-economice elaborate din anul 2010 până în prezent: studiu de fezabilitate, documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii, expertize tehnice, studii geotehnice, pentru un număr mare de investiţii.

„S-a muncit, şi s-a muncit mult în această perioadă, s-au făcut ore suplimentare pentru a ajunge la o stare de normalitate, plecând de la modul de lucru până la modalitatea de efectuare a achiziţiilor publice, urmărindu-se eficientizarea activităţii. Din acest punct de vedere, solicitările de revenire la vechea formă de organizare sunt total nejustificate”, ne-a declarat vicepreşedintele CJ Timiş, Roxana Iliescu, în subordinea căreia se află Direcţia Tehnică.

Print Friendly, PDF & Email