Reconstituire istorică a Primului Război Mondial, la Bastionul din Timişoara

La Bastionul Maria Theresia, din Timişoara va fi organizat, în zilele de 23 şi 24 iunie, un festival istoric.

 

În cadrul Festivalului istoric va avea loc evenimentul Primul război mondial – o reconstituire istorică în An Centenar care va oferi spectacole puse în scenă de profesioniști, prezentări de uniforme, arme și echipament ale Armatelor participante în Primul Război Mondial, în comparație cu dotările și armamentul militarilor de azi, lecții interactive de duel ofițeresc și scrimă cu baioneta. Fiecare zi de festival se va încheia cu spectacole artistice de muzică live, teatru și coregrafii de lumină și foc, însoțite de salve de tun. Va fi, de asemenea, un spectacol de muzică, teatru și coregrafii de lumină și foc.

Reprezentanţi ai câtorva organizații de reconstituire istorică din țară vor participa la acest eveniment. De asemenea, şi-au anunţat participarea Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”.

Evenimentul, organizat de Muzeul Național al Banatului cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, se va desfăşura după următorul program:

Sâmbătă, 23 iunie

Orele 11-12 – Parada militară a participanților, care plecă din Bastionul Theresia şi se opreşte în Piața Unirii, pentru momente de reconstituire istorică;

Orele 15-20 – Tabără militară, demonstrații interactive, ateliere de duel ofițeresc, reconstituiri ale bătăliilor din Primul Război Mondial;

Orele 21-22 – Spectacol de lumină și foc cu Peregrinii, Deep 6 Project și Teatrul Portabil.

Duminică, 24 iunie

Orele 11-13 – Prezentare interactivă de arme din anii Primului Război Mondial,. în contrast cu armamentul actual, eveniment care va avea loc în prezența membrilor grupurilor de reconstituire istorică și a unui pluton de militari al Armatei române actuale: Nu vor lipsi lecțiile de duel scenic și luptele scenice, cu Teatrul Portabil;

Orele 15-20 – Tabără militară, demonstrații interactive, ateliere de duel ofițeresc, reconstituiri ale bătăliilor Primului Război Mondial

Orele 21-22 – Spectacol de lumină și foc cu Peregrinii, Deep 6 Project și Teatrul Portabil.

Ora 22 – Închiderea evenimentului în salve de tun.

Print Friendly, PDF & Email