Social-democraţii timişeni acuză conducerile PNL şi USR Timiş, care nu au reuşit încă să ajungă la o înţelegere în privinţa numirii vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean Timiş, de teatru ieftin.
„Alin Nica a dovedit astăzi că nu poate depăși nivelul unui politician de liga mică, cel care în față se străduiește să zâmbească și să promită iar în spate face manevre, din păcate, unele proaste și total în defavoarea cetățenilor care au votat schimbarea. Oportunitatea de a deveni stăpân absolut peste județul Timiș l-a orbit pur și simplu pe Nica”, îl acuză PSD Timiş pe preşedintele liberal al Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, printr-un comunicat de presă.
Social-democraţii sunt revoltaţi că nu a fost finalizată numirea vicepreşedinţilor CJ Timiş: „Este absolut iresponsabil ca la două luni de la câștigarea alegerilor să nu finalizezi numirea vicepreședinților alături de care să conduci județul. Cine să mai creadă că zâmbetele și strângerile de mână sunt sincere? Declarațiile de bune intenții au sfârșit într-un total eșec, după ce proiectul de numire a vicepreședinților CJT, așteptat să fie discutat la plenul de astăzi, a fost amânat. Considerăm că iresponsabilitatea liderului PNL este dublată de incompetență și de incapacitatea de a lua decizii clare și asumate.”
PSD Timiş îi transmite lui Alin Nica că „administrația înseamnă răspundere și angajament, înseamnă muncă în folosul oamenilor, pentru asta ați fost votat” şi îl acuză de „teatru ieftin”: „Nu puteți convinge lumea că sunteți un lider serios. Politica nu se face seara la terasă sau dimineața la cafea, cu declarații prietenoase pe facebook dar cu lipsă de decizie și de asumare.”
Mesajul, mai transmite PSD Timiş, este valabil și pentru reprezentanții USR Timiş: „Până acum, și unii și alții ați demonstrat că vă pasă doar de interesele voastre, de a pune mâna pe niște funcții și de a arăta care iese mai câștigat după aceste negocieri. Dacă vă mai încordați mult mușchii, riscați să faceți febră musculară. Timișenii nu merită acest spectacol politic de slabă calitate. Timișul și Timișoara au nevoie de administrații serioase și de conducători responsabili și asumați. Din respect pentru cetățeni ar trebui să terminați cu jocul și să începeți să lucrați.”
În urma întâlnirii de astăzi cu preşedintele USR Timiş, Cristian Moș, Alin Nica a anunţat că hotărât să mai acorde o șansă alianței dintre cele două formaţiuni politice și să amâne alegerea vicepreședinților la Consiliul Județean pentru ca USR Timiș să rezolve problemele semnalate în județ: „Nu voi propune și nu vom vota astăzi la Consiliul Județean vicepreședintele PNL, ca să oferim, încă o dată, timp și o mână de ajutor posibililor noștri parteneri care au dificultăți de gestionare a organizațiilor din teritoriu.”
Alin Nica a reamintit că îşi doreşte un parteneriat stabil, pe termen lung şi că PNL a dat dovadă de fair-play când a votat în Consiliul Local Timişoara viceprimarul Alianței USRPLUS, Ruben Lațcău.
„Așteptăm un semn din partea partenerilor noștri de negocieri, iar dacă vor reuși să își rezolve problemele din teritoriu, vom convoca ședința de Consiliu pentru alegerea vicepreședinților, USR-PLUS și PNL”, a mai anunţat Alin Nica.
Ultimele comentarii