O declaraţie a primarului Timişoara, eronată, ca formă, nu ca fond, pe tema Centurii Sud, a stârnit un iureş la nivelul CNAIR, instituţia responsabilă de realizarea proiectului, şi contraziceri. Sterile, atâta vreme cât proiectul e, de ani de zile, în acelaşi stadiu.
„M-am bucurat mult că, după atâtea demersuri și insistențe, inclusiv după un miting pentru centură și amenințări cu un altul, mult mai mare, s-a ajuns, în sfârșit, în linie dreaptă cu realizarea ei”, declara, zilele trecute, primarul liberal al Timişoarei, Nicolae Robu. Menţionând că, săptămâna trecută, şi-a exprimat curiozitatea asupra detaliilor proiectului, mai ales asupra modului în care sunt gândite intersecțiile cu drumurile actuale și cu cele avute în plan.
Edilul spunea că, după ce a văzut că aşa-numitul Drum al Boilor, care leagă Moșnița Veche de Timișoara pe o scurtătură, drum extrem de util pentru cetățenii care locuiesc în zona periurbană din estul Timișoarei, este ignorat. „Am sunat imediat la dl director al CNAIR și i-am spus că trebuie să purtăm o discuție pe subiect, să corectăm ce este greșit până se mai poate. Dânsul a fost deschis și mi-a promis că săptămâna aceasta va organiza o întâlnire cu reprezentanții Primăriei Timișoara și ai Primăriilor comunelor din estul și sudul Timișoarei și ai Consiliului Judeţean Timiş”, mai spunea Nicolae Robu.
Acesta afirma că întâlnirea a avut loc și, „chiar dacă la finele ei nu s-a stabilit nimic ferm, sunt speranțe că scăpările vor fi remediate”. Primarul afirma că a avut o discuție și cu președintele CJ Timiş, „care este de asemenea nemulțumit și sunt convins că, făcând corp comun toți cei interesați, vom avea, în final, câștig de cauză”.
Nicolae Robu transmite că doreşte ca, la intersecția cu Drumul Boilor, să fie construit un pasaj – subteran sau suprateran – şi că Primăria e dispusă inclusiv să intre în parteneriat și să susțină financiar realizarea pasajului. „Am acceptat, neavând de ales, ca acest atât de important obiectiv să fie pe două benzi, nu pe patru, în logica e mai mult decât nimic, dar vrem ca măcar să se facă cum trebuie”, a adăugat Nicolae Robu.
În replică, directorul CNAIR, Narcis Neaga, susţine că primarul Timişoarei „invocă discuții și întâlniri fictive”. CNAIR transmite că proiectul Centura Timișoara Sud a fost dezvoltat în colaborare cu autoritățile locale din Timiș, coordonate de Consiliul Județean Timiș şi îl acuză pe primarul Timișoarei că nu a fost prezent la ceremonia de semnare a contractului ce a avut loc în luna decembrie 2018 la Timișoara, „ceea ce a demonstrat din nou lipsa de interes al acestuia față de proiect”.
Oficialii CNAIR transmit că acest proiect nu mai poate suferi modificări semnificative, „având în vedere faptul că există un contract în derulare și orice modificare poate duce la costuri suplimentare și intarzieri în finalizarea lucrărilor”.
După această declaraţie a celorde la CNAIR, edilul Timişoarei a revenit, menţionând că, printr-o regretabilă eroare în exprimare, în loc de directorul DRDP, a spus directorul CNAIR. „Sunt convins că toată lumea, din Timișoara, cel puțin, a înțeles la ce, respectiv la cine m-am referit. Dar, iată, îmi cer scuze pentru acea neatenție”, spune Nicolae Robu, adăugând că este incredibil la ce reacții s-a putut ajunge „pentru un fleac ce putea fi clarificat printr-un simplu telefon”.
Nicolae Robu precizează însă că are dovezi oficiale, „pe care mă îndoiesc că și altcineva le poate prezenta”, cu o mulțime de diligențe pe care le-a făcut din 2012, de când a ajuns primar, pe lângă toți prim-miniștrii și toți miniștrii Transporturilor, inclusiv a organizat un miting pentru realizarea Centurii Sud. Şi adaugă că președintele CJ Timiş este aceeași părere cu el în privința acestui proiect.
Primarul mai spune că, dacă nu există fonduri pentru susținerea modificării de proiect cerute, Primăria Timișoara se oferă să le pună la dispoziție, arătându-și deschiderea pentru un parteneriat cu CNAIR
Pe de altă parte, adaugă Nicolae Robu, „este de râsu-plânsu să mi se reproșeze mie că n-am participat la ceremonia de semnare a contractului, în situația în care nu m-a invitat nimeni… . Haideți să lăsăm fleacurile, stimați diriguitori ai CNAIR, și să colaborăm pentru binele public!”.
Ultimele comentarii