Spitalul din Sânnicolau nu poate funcționa ca unitate Covid-19 și nu poate prelua pacienții care au nevoie de internare la ATI așa cum a afirmat primarul Timişoarei, Dominic Fritz, spune primarul oraşului Sânnicolau Mare, Dănuţ Groza.
„Spitalele sub 400 de paturi, prin lege nu pot avea linie de gardă de terapie intensivă. În contextul acelorași prevederi legislative, în Spitalul Sânnicolau Mare nu există stație de oxigen, se lucrează optore pe zi, fără linie de gardă pe analize medicale sau radiologie și fără anestezist la program permanent, făcând astfel imposibile serviciile medicale de terapie intensivă. Păstrând deschise Unitatea de Primiri Urgenţe, ambulatoriul și specialitățile existente, Spitalul din Sânnicolau nu poate funcționa nici măcar ca spital suport deoarece nu are circuitele necesare de tratament, iar clădirea nu poate primi aviz de zonă roșie”, transmite primarul Dănuţ Groza printr-un comunicat de presă.
Acesta afirmă că Spitalul din Sânnicolau descongestionează deja unitățile medicale și personalul medical din Timișoara, în ultimele 60 de zile servind 5.675 de pacienți din aproape jumătate de județ, asigurând consultații în urgenţe și în ambulatoriu, 407 dintre ei beneficiind de servicii de spitalizare. Internarea de pacienți covid la Spitalul Sânnicolau ar presupune închiderea secțiilor de chirurgie, ortopedie și ORL, toți pacienții în nevoie urmând să aglomereze spitalele din Timișoara.
„Apreciez entuziasmul lui Dominic Fritz, primarul Timișoarei, însă sunt dezamăgit de amatorismul propunerilor sale. Înainte de a ieși cu un apel public, trebuia să se documenteze și să verifice dacă lansează o propunere care poate fi implementată. În special în vremuri de criză cum sunt acestea, avem o răspundere sporită a afirmațiilor noastre”, adaugă Dănuț Groza, primarul orașului Sânnicolau Mare. Şi susţine că nici administrația locală, nici conducerea Spitalului din Sânnicolau nu ar fi fost contactate în vederea unor discuții înainte de apelul public al lui Dominic Fritz care a solicitat folosirea paturilor libere de la Spitalul Orăşenesc Sânnicoalu Mare pentru bolnavii covid.
Ultimele comentarii