Asocierile problematice ale Consilului Judeţean Timiş se întind şi la alte instituţii

Primăria Timişoara, prinsă într-o asociere pentru care e luată la întrebări de Fisc

Primaria-TimisoaraDespre Ubit, firma care administra Incubatorul de Afaceri şi Centrul  de  Transfer Tehnologic în  Domeniul  Software Timişoara, s-a vorbit în ultimele săptămâni în contextul în care Consiliul Judeţean şi-a anunţat din nou intenţia de a scăpa de parteneriatele neprofitabile şi în care unii reprezentanţi ai administraţiei judeţene nici nu ştiu cu ce ocupă această societate la care CJ Timiş e acţionar. În acest parteneriat sunt prinse şi Politehnica Timişoara, care încearcă să dizolve societatea din 2012, dar şi Primăria care acum e luată la întrebări ca partener, în urma unui audit al Fiscului.

 

Măsuri tardive

Deşi ar fi trebuit de mult să verifice în ce stadiu se află asocierea aferentă Incubatorului de Afaceri şi Centrul de Transfer Tehnologic în Domeniul  Software Timişoara, în care Municipalitatea e partener alături de Consiliul Judeţean, de Universitatea Politehnica, Primăria Timişoara a constatat că e luată la întrebări de Fisc. Care a iniţiat un audit extins la această societate, pentru care, de ani buni, a fost demarată procedura preliminară pentru declararea insolvenţei.

Aşa se face că la următoarea şedinţă de plen Primăria vrea să propună spre aprobare un proiect vizând desemnarea unor persoane care să reprezinte SC Ubit SRL din partea Consiliului Local Timişoara, în calitate  de asociat, în vederea desfăşurării şi finalizării inspecţiei economico-financiare demarate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timiş. Astfel, la fel ca la Consiliul Judeţean Timiş, Municipalitatea trebuie să răspundă pentru o asociere despre care probabil nu mai ştie mare lucru, dar pentru care e responsabilă, în calitate de partener.

Povestea acestei asocieri începe prin 2003, când a fost aprobat parteneriatul dintre Primăria Timişoara, Universitatea Politehnica, Consiliul Judeţean Timiş şi IBD/GTZ – Programul Guvernului German de Promovare Economică şi Ocupare a Forţei de Muncă în România, în vederea realizării Incubatorului de afaceri şi centru de transfer tehnologic în domeniul software Timişoara.

Nu se ştie în ce măsură a monitorizat Primăria acest parteneriat de-a lungul anilor. Cert este că, la fel ca şi CJ Timiş, Municipalitatea susţine că încă din 2012 a iniţiat demersuri, alături de Universitatea Politehnica pentru dizolvarea pe cale amiabilă a asocierii, fiind adoptată şi o hotărâre de consiliu local prin care se aproba dizolvarea şi radierea din Registrul Comerţului a SC Ubit SRL.

Cu toate acestea, societatea se pare că a dovedit adevărate calităţi de supravieţuitoare, Primăria recunoscând acum că demersurile de lichidare nu s-a finalizat: “Deşi Municipiul Timişoara şi Universitatea Politehnica Timişoara au întreprins demersurile necesare, finalizarea procedurii de dizolvare/lichidare pe cale amiabilă a eşuat datorită, pe de o parte, refuzului unor reprezentanţi ai conducerii Ubit SRL de a-şi îndeplini sarcinile de serviciu şi de a duce la îndeplinire hotărârile AGA şi, pe de altă parte, din cauza lipsei voinţei politice comune a tuturor celor trei asociaţi, respectiv a refuzului CJ Timiş de a onora obligaţiile de finanţare asumate prin Contractul de Asociere în Participaţiune şi documentele ulterioare”. Drept urmare, mai spun reprezentanţii Primăriei, Universitatea Politehnica Timişoara a depus cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă a SC Ubit SRL şi cerere de chemare în judecată a unor reprezentanţi ai fostei conduceri.

În urmă cu câteva zile, însă, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a înştiinţat Primăria, în calitate de asociat la Ubit, că a demarat un audit extins la această societate, solicitându-i să desemneze o persoană care să reprezinte Municipalitatea în acest control în care se va verifica tot ce s-a plătit, s-a primit şi s-a cumpărat de către această societate, pe parcursul anilor de activitate. Controlul s-ar putea finaliza cu surprize mari, atâta vreme, cât potrivit Ministerului Finanţelor, reprezentanţii contactaţi din conducerea societăţii “nu prezintă organelor de inspecţie economico-financiară evidenţa contabilă a societăţii în perioada supusă controlului, ignorând solicitările verbale şi scrise ale organelor de inspecţie”.

Aşa se face că acum, tardiv, Primăria Timişoara e nevoită să desemneze un reprezentant care să dea explicaţii la Fisc, intenţionând să depună o cerere de intervenţie în procesul de deschidere a procedurii de insolvenţă demarat de Universitatea Politehnică şi să dea în judecată o serie de reprezentanţi ai conducerii societăţii.

Un caz edificator, la Universitatea Politehnica

Viorel Serban portretAcest caz este edificator pentru situaţia legată de parteneriatele în care au fost angrenate în ultimii ani diverse instituţii timişene. Acum, practic, Primăria trebuie să răspundă pentru o societate despre care probabil că nu a mai aflat foarte multe în ultimii ani, deşi avea calitatea de asociat în acest parteneriat.

“Eu pot să vă spun că încă din anul 2012 Universitatea Politehnica a iniţiat demersurile necesare pentru lichidarea acestei societăţi. S-a făcut un audit, concluzia fiind că fiecare parte din acest parteneriat trebuie să achite sumele pe care le mai datorează în baza angajamentelor. Consiliul Judeţean nu a aprobat însă plata acestor sume restante, situaţia s-a complicat şi noi am cerut insolvenţa societăţii”, ne-a declarat prof. univ. dr. ViorelŞerban, rectorul Universităţii Politehnica.

O “enigmă” la Consiliul Judeţean

Tiberiu LelescuDespre desfiinţarea UBIT se vorbeşte şi la CJ Timiş, din 2012, fără, însă, să se ajungă la un rezultat concret, în sensul lichidării pachetului de acţiuni la această societate.

Problema a fost readusă în discuţie la ultima şedinţă de plen, atunci când consilierii PNL au precizat că prin intermediul Direcţiei pentru Administrarea Patrimoniului s-a reuşit intrarea în posesia situaţiei societăţilor în care CJ Timiş este acţionar. „Făcând abstracţie de APCAN, despre care s-a discutat şi care este în curs de dizolvare, dar nu s-a rezolvat nimic, mai există o societate aflată în insolvenţă, în care CJ Timiş are un procent de 33% – UBIT SRL”, au anunţat consilierii liberali, precizând că unii reprezentanţi ai CJ Timiş nici nu cunosc cu ce se ocupă firma în cauză.

În 2012, după zece ani de asociere, reprezentanţii administraţiei judeţene au ajuns la concluzia că, deşi proiectul şi-a atins în general obiectivele, din punct de vedere funcţional s-au constatat “o serie de disfuncţii în ceea ce priveşte asigurarea cofinanţărilor pentru funcţionarea incubatorului şi managementul cooperării în cadrul consorţiului”.

Prin urmare, s-a ajuns la concluzia că activitatea s-a desfăşurat la un nivel inferior celui planificat, iar performanţele obţinute, deşi bune, sunt sub posibilităţi, astfel încât Consiliul de Conducere al Asocierii în Participaţiune a decis încetarea Asocierii şi dizolvarea Ubit SRL Timişoara.

Luând în considerare disfuncţionalităţile constatate care, spuneau reprezentanţii CJ Timiş în anul 2012, „determinau expunerea la riscuri a tuturor membrilor Asocierii în participaţiune prin neîndeplinirea obligaţiilor legale pentru exploatarea obiectivului Incubator de afaceri şi centru de transfer tehnologic în domeniul software Timişoara”, administraţia judeţeană a decis, după zece ani, renunţarea la această asociere. După trei ani de la această decizie, încă nu s-a întâmplat nimic, deşi pentru societate s-a deschid procedura aferentă intrării în insolvenţă.

“S-a înfiinţat acea Comisie Specială pentru analizarea societăţilor în care CJ Timiş este acţionar, şi s-a luat în principiu decizia ca administraţia judeţeană să iasă din toate parteneriatele în care este acţionar minoritar, inclusiv din Ubit. Nu va mai rămâne acţionar decât la Aviaţia Utilitară, unde deţine un pachet majoritar de acţiuni. Aceste este principiul, şi teoretic se ştie ce trebuie să se facă, dar e mai greu cu punerea în practică”, spune consilierul judeţean PNL Tiberiu Lelescu.

În opinia sa, la actuala situaţie, extrem de complicată, a parteneriatelor neprofitabile ale CJ Timiş s-a ajuns şi pentru că o parte dintre cei desemnaţi în consiliul de administraţie al acestor societăţi nu au fost retribuiţi, manifestând un interes pe măsură. “Lucrurile au devenit foarte complicate în ani de zile în care nu s-a făcut nimic, şi continuă să se complice. Conform unei hotărâri mai vechi a CJ Timiş, administraţia judeţeană nu se putea asocia în astfel de parteneriate decât ca acţionar majoritar al societăţilor respective. Ulterior s-a pierdut acest statut, pentru că la unele societăţi s-a majorat capitalul social cu o roabă şi un utilaj vechi, iar CJ Timiş nu a fost pe fază, devenind acţionar minoritar, care nu prea avea niciun cuvânt de spus. Ideea în sine a parteneriatelor publice-private nu a avut rezultate prea bune la CJ Timiş, având ca urmare, de regulă, câştiguri pentru o singură parte, care nu a fost CJ Timiş”, mai afirmă Tiberiu Lelescu. 

Print Friendly, PDF & Email