Președintele Asociației OncoHelp Timișoara: „Tratarea la timp a cancerului trebuie să fie obiectiv strategic al sistemului sanitar”

Președintele Asociației OncoHelp Timișoara, conf. univ. dr. Șerban Negru

În anul 2021, Centrul de Oncologie OncoHelp a înregistrat o creștere a numărului de internări pe spitalizarea de zi, dar și o scădere a numărului de internări de spitalizare continuă, din cauza celor două valuri, 3 și 4, ale pandemiei de covid.

 

În cifre relative, anul trecut a însemnat o creștere de aproape 12 procente față de 2020 în privința numărului de spitalizări de zi în Secția de Oncologie Medicală și o creștere de 10 la sută a numărului de servicii efectuate în cadrul Secției de Radioterapie OncoHelp.

„Cancerul evoluează permanent și nu se oprește din cauza pandemiei. De aceea, tratarea lui la timp, fără amânări și întârzieri, trebuie să fie obiectivul strategic al sistemului sanitar, indiferent de alte situații medicale sau sociale concomitente. Altfel, evoluția bolii transformă fiecare caz potențial curabil într-o situație medicală mult mai greu de gestionat”, declară președintele Asociației OncoHelp Timișoara, conf. univ. dr. Șerban Negru.

Pe de altă parte, atrage acesta atenția, pacienții oncologici fac parte din cea mai vulnerabilă categorie de persoane, iar covid le poate fi fatal. „Noi am instituit, în ultimii doi ani, reguli foarte stricte de acces în Centru, am stabilit fluxuri care să determine o interacțiune cât mai redusă cu alți pacienți, am realizat testări săptămânale pentru depistarea colegilor posibil infectați cu coronavirus și am continuat misiunea pe care Asociația OncoHelp și-a ales-o în urmă cu 16 ani, aceea de a salva sau măcar de a prelungi viața bolnavilor de cancer. Am reușit, prin actualizarea permanentă a protocoalelor terapeutice și prin instituirea unor proceduri clare de lucru, să îi aducem în condiții de siguranță pe bolnavii oncologici la tratamente în spitalizare de zi”, declară Șerban Negru.

În 2021, în Centru au fost aproape 20.000 de internări de zi numai la Oncologie, ceea ce înseamnă că a crescut numărul celor care au beneficiat de suportul medical în lupta împotriva cancerului. 2021 a menținut, însă, trendul descendent al primului an de pandemie în ceea ce privește spitalizarea continuă.

Dezvoltarea Laboratorului de Radioterapie OncoHelp din ultimii doi ani se reflectă în cifrele aflate în creștere față de anul precedent – din cele peste 30.000 de proceduri de radioterapie efectuate în 2021, peste 90% s-au realizat cu tehnologia IMRT. Aceasta reprezintă o tehnologie avansată de radioterapie de înaltă precizie, mai spune dr. Șerban Negru.

Anul trecut a adus și o premieră pentru oncologia din Timișoara – serviciul de brahiterapie, care est disponibil, începând cu luna octombrie 2021, în cadrul secției de Radioterapie OncoHelp.

Cel de-al doilea an al pandemiei a însemnat, de asemenea, o extindere a spitalului. A fost construită și amenajată zona de triaj, iar la finalul lunii septembrie 2021 a fost inaugurat buncărul pentru brahiterapie în cadrul Laboratorului de Radioterapie OncoHelp.

„Unul dintre obiectivele principale, atât din punct de vedere administrativ, cât și medical, îl constituie acreditarea ANMCS. Anul trecut am reușit să mai facem un pas pentru intrarea în ciclul II de acreditare. Aceasta presupune îmbunătățirea actului medical concomitent cu introducerea noilor protocoale terapeutice. Tot anul trecut am reușit să dotăm saloanele Centrului de Oncologie OncoHelp cu sisteme de alertă în caz de panică, montate la patul pacientului, dar și în băile saloanelor”, dr. declară managerul Asociația OncoHelp Timișoara, Valeriu Ioan Borugă.

Acesta remintește și participarea OncoHelp la unul dintre cele mai importante evenimente caritabile ale Timișoarei, Cursa Timotion, în care s-a înscris cu proiectul Excelență în Radioterapie – precizie, eficiență și siguranță pentru pacientul oncologic.

Centrul de Oncologie OncoHelp este un spital universitar dotat cu 165 de paturi, dintre care 131 pentru spitalizare continuă, 29 de paturi pentru spitalizare de zi si 5 paturi ATI SPA. În cadrul Centrului sunt oferite gratuit servicii medicale de oncologie, radioterapie, hematologie, endoscopie digestivă superioară și inferioară, imagistică medicală (computer tomograf, ecografie medicală și mamografie). În cadrul unității sanitare funcționează singurul centru de îngrijiri paliative dintr-un spital universitar din vestul țării. Tot aici, pacienții beneficiază de cazare și masă gratuite pe perioada tratamentelor de radioterapie, în cadrul unei clădiri cu 48 paturi care asigură condiții hoteliere moderne.

Print Friendly, PDF & Email