Prefectura Timiș: în destule instituții se lucrează cu tehnică de calcul depășită

Recentele atacuri informatice, care au afectat cu precădere instituții care aveau sisteme de operare mai vechi și antiviruși slabi, a determinat Prefectura Timiș să ceară actualizarea și securizarea sistemelor informatice folosite de structurile de stat locale.

 

Vor fi și controale

Prefectul de Timiș, Mircea Băcală, le-a solicitat reprezentanților instituțiilor din teritoriu să își pună la punct sistemele informatice, astfel încât acestea să reziste unor atacuri informatice, de genul celui derulat recent, care a afectat destul de multe instituții publice.

Totodată, a cerut reînnoirea soluțiilor antivirus, în așa fel încât să nu existe posibilitatea ca din exterior să se poată interveni.

„Cred că am trimis până acum trei circulare pe această temă. Le-am cerut instituțiilor să-și actualizeze sistemele informatice pe etape, să nu se ajungă ca în alte județe, unde instituții de genul inspectoratelor școlare s-au trezit cu site-uri și baze de date șterse. Vor urma și controale tematice pe această temă în perioada următoare, și dacă vor fi astfel de atacuri la instituții din Timiș voi ști dacă s-au ignorat recomandările transmise de către Prefectură", declarăMircea Băcală.

Prefectul de Timiș mai spune că știe instituții și pe plan local care lucrează cu tehnică de calcul depășită: „Sunt, cu siguranță, destule primării în această situație, și alte instituții, și am solicitat ca în măsura posibilităților să se investească în computere și programe noi, iar dacă nu au fonduri, să solicite. E mai ieftin să se investească câteva sute de lei într-un calculator nou decât să se refacă o bază de date ștearsă.”

 

Atacuri tot mai agresive

La mijlocul lunii mai, România şi alte 98 de ţări au fost victimele unui uriaş atac informatic. La nivel global, 137.000 de computere au fost afectate de atacul de timp recompensă, potrivit Bitdefender România. Potrivit producătorului de antiviruşi Kaspersky, România a fost pe locul nouă în topul celor mai afectate state. „Multe dintre instituţiile publice din România sunt vulnerabile în faţa unor astfel de atacuri pentru că folosesc computere învechite şi sisteme de operare care nu sunt aduse la zi”, spunea pe această temă Serviciul Român de Informații.

Print Friendly, PDF & Email