După ce, la câteva zile de la instalare în Palatul Victoria, premierul Ponta îşi subordona, prin ordonanţă de urgenţă, serviciul secret al MAI, iată că acum îşi doreşte şi subordonarea Poliţiei Române.

Trei cuvinte schimbate în Legea 218/2002, privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, printr-o lege iniţiată de Guvern, în primăvara acestui an, ar urma să subordoneze politic această instituţie a statului, o structură integrată a conceptului de ordine publică şi securitate naţională. Dorinţa domnului Ponta – care e, de altfel, lege pentru majoritatea docilă pe care o are în Parlament – este ca şefului Poliţiei Române să-i fie acordat rangul de secretar de stat, ceea ce presupune că numirea lui se va face de către premier. Oficial, pentru această mişcare a fost invocată necesitatea cooptării inspectorului general în Colegiul Ministerului „pentru a fi implicat în deciziile strategice ale MAI”, iar, pe de altă parte, „pentru a i se acorda un nivel de reprezentare adecvat partenerilor interni şi internaţionali”. Logoree.  

Care ar putea fi mizele neoficiale ale acestei modificări legislative, care va implica o politizare indubitabilă a Poliţiei Române şi o posibilă deprofesionalizare, în condiţiile în care în fruntea instituţiei ar putea fi pus chiar şi un civil adus de la Ministerul Agriculturii, să zicem? 1. Miza majoră ar putea fi supunerea, oficială, a acestei instituţii de o importanţă majoră în sistemul de siguranţă naţională. Şi acum, în Poliţie, sunt probleme cu diferiţi indivizi cu grade mai mari sau mai mici care răspund la comenzi politice, în detrimentul instituţiei. Dar o fac mai cu fereală. Ce s-ar întâmpla, însă, dacă astfel de practici ar deveni oficiale? În sluba cui ar fi Poliţia cu un inspector general numit politic, care răspunde la comenzi politice şi care, la rându-i, numeşte inspectorii-şefi judeţeni şi controlează toate Inspectoratele de Poliţie din ţară? Nu cumva ar fi alese în funcţii doar personaje de mucava, care să nu creeze probleme acolo unde nu e cazul? 2. O altă miză ar putea fi accesul, direct şi fără riscuri, la informaţii din anchete sensibile. Abil manevrate, astfel de informaţii ar putea fi mană cerească. 3. O a treia miză ar putea-o constitui securizarea unor eventuale viitoare discuţii, pe care Codul Penal le încadrează la trafic de influenţă. Să ne imaginăm un alt caz Duicu – un rol pe care l-ar putea juca oricare alt baron sau baronaş de partid ori prieten de-al acestuia. Cu un şef al Poliţiei Române subordonat premierului – care este şi lider de partid politic, deci se ocupă şi de treburile şi grijile partidului – într-o astfel de afacere s-ar aduce un plus de siguranţă. Pentru că din discuţii ar fi eliminat ministrul de Interne, care poate să nu fie neapărat un om de încredere deplină şi, prin urmare,  poate fi o verigă slabă, care să creeze probleme la o adică.

Politizarea Poliţiei Române – momentan stopată, după ce preşedintele Traian Băsescu a întors, zilele acestea, legea în Parlament – ar fi a doua lovitură pe care politicul, via premierul Victor Ponta, o dă MAI. În decembrie 2012, la câteva zile de la preluarea puterii, Di­rec­ţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a MAI a fost ridicată la rang de departament şi trecută în co­or­do­narea unui secretar de stat, aju­tat de doi subsecretari de stat, numiţi de primul-ministru. Cu alte cuvinte, subordonată lui Vic­tor Ponta. Mişcarea s-a făcut în baza unei ordonanţe de ur­genţă, emise cu câteva zile înainte de Crăciun, care stabilea noua configuraţie a Execu­tivului. Unde a fost urgenţa de a politiza oficial acest serviciu nu a rezultat din nicio explicaţie oficială. Şi nu a avut ce rezulta, pentru că însăşi măsura este absurdă – rolul oficial al DGIPI, acum DIPI, este de a asigura protecţia cadrelor MAI, nu a corpului guver­na­mental, de a preveni actele de corupţie, de crimă organizată în care angajaţii MAI ar putea fi atraşi ori pe care le-ar putea proteja şi dezvolta. Ministrul de Interne de atunci, Radu Stroe, nu a ripostat în faţa acestei decizii. Nici actualul ministru, Gabriel Oprea, nu ripostează în faţa tentativei de politizare a Poliţiei Române. Făcând, involuntar, dovada eficienţei numirilor politice. Eficienţă nu neapărat pentru instituţie.