Consiliul Județean Timiș organizează la sfârşitul acestei săptămâni, la Muzeul Satului Bănățean Timișoara, prima ediție a evenimentului „Piața Micilor Producători”.
Acțiunea promovează producătorii locali, în cadrul programului „OcroTim”. La eveniment, care va avea loc sâmbătă şi duminică, 20 şi 21 iunie, între orele 10-18, s-au înscris peste 50 de mici producători din Timiș, Caraș-Severin și Arad.
„Ne dorim ca inițiativa să se adreseze exclusiv adevăraților mici producători de legume, fructe, panificație sau orice alt tip de alte produse locale din Banat. A fost gândită ca un sprijin în ceea ce privește desfacerea mărfii. Veniturile micilor producători au fost afectate considerabil de restricțiile de circulație. Piața de la Muzeul Satului este o punte de legătură cu timișenii, un impuls în activitatea de producție locală”, spune președintele Consiliului Judeţean Timiș, Călin Dobra.
Programul „OcroTim”, conceput de președintele CJ Timiș, are ca obiectiv principal relansarea socio-economică a județului, prin implementarea de măsuri concrete în opt domenii de activitate.
Ultimele comentarii