La baza uneia dintre cele mai celebre retrocedări ilegale din Timişoara – cea a imobilelor şi, mai ales, a terenului de pe strada Romulus, numerele 42 şi 44 – a stat un misterios cetăţean maghiar, Robert Berger, care s-a erijat în urmaş al unuia dintre foştii proprietari. După ce s-au chinuit să-i stabilească domiciliu procedural în România, unde să-l citeze, şi l-au chemat de nenumărate ori, fără succes, la audieri sau în instanţă, procurorii şi judecătorii timişoreni au ajuns la concluzia că nu există, fiind un personaj inventat de mafia locală a retrocedărilor. Teoretic însă, Robert Berger încă este căutat de autorităţi.

Un individ căutat asiduu

În urmă cu patru ani, Serviciul Juridic al Primăriei Timişoara vorbea pe larg, în premieră, despre subiectul care preocupase constant presa locală în ultimul deceniu – retrocedările ilegale făcute cu acte false. În 2012, acest compartiment al Primăriei vorbea despre odiseea judiciară legată de imobilele de pe strada Romulus, numerele 42 şi 44 (şi mai ales terenul aferent al acestor clădiri). “Înscrierea ca proprietar a unui cetăţean maghiar, pe aceste imobile, pe baza revendicării, s-a bazat, spuneau reprezentanţii Municipalităţii timişorene, pe un act administrativ ce s-a dovedit a fi un fals”, spuneau reprezentanţii Municipalităţii. Care au cerut să se constate în instanţă că falsul proprietar s-a intabulat în mod fraudulos în cartea funciară, calitate în care a solicitat restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară, în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilelor respective. Demersul a fost admis de Judecătoria Timişoara, printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă.

În acest caz, cel care a solicitat retrocedarea, cetăţeanul maghiar Robert Berger, a fost căutat, chemat la audieri şi citat de procurorii şi judecătorii timişoreni. În procesul de la Judecătoria Timişoara instanţa i-a solicitat în mai multe rânduri, fără success însă, să se prezinte la proces şi să-şi aleagă domiciliul în România unde urmau să i se facă toate comunicările privind procesul. Pentru că pârâtul, căruia Primăria îi cerea restituirea terenului dobândit prin falsuri, nu a apărut la niciun termen de judecată, până la urmă instanţa a recurs la citarea prin publicitate, citaţia fiind postată la… Primăria Timişoara.

Judecătorii care au tranşat lucrurile în acest proces sunt printre ultimii care au încercat să dea de misteriosul personaj. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, care s-au ocupat de acest caz, au încercat şi ei în zadar să-i dea de urmă lui Robert Berger. În Dispoziţia falsificată de retrocedare privind restituirea şi acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele de pe strada Romulus, numere 42-44 apare, acesta cu domiciliul în Budapesta, pe strada József krt., nr 11, unde însă funcţionează un magazin de optică.

Printre “actele doveditoare” din aceeaşi dispoziţie falsificată se menţionează certificate de moştenitor eliberate de instanţe comuniste din Republica Populară Ungară. În aceeaşi dispoziţie, care a stat la baza unei retrocedări de milioane de euro, mai sunt menţionate ca documente justificative acte de identitate, fără să se menţioneze dacă sunt în copie sau original, şi în cazul cărora nu apare codul numeric personal.

Ce s-a revendicat cu această documentaţie falsificată? O grădină cu o suprafaţă de 626 de metri pătraţi, o casă cu curte cu suprafaţă de 723 de metri pătraţi, încă o casă cu curte de 473 de metri pătraţi şi o grădină de 363 de metri pătraţi. Totul restituit în natură, cu excepţia unei suprafeţe de 135 de metri pătraţi, pentru care statul era gata să dea suma de 19680 de lei, la care se adăugau despăgubiri de 74.000 de lei pentru construcţiile demolate între timp de pe terenurile revendicate.

“În multe din aceste retrocedări controversate, nu atât imobilele, cât terenul aferent era marea miză, pentru că respectivele case dispuneau de curţi cu suprafeţe destul de mari, care valorează foarte mult în prezent. Consider că o anchetă, sau măcar o cercetare pe această temă nu este în niciun caz tardivă”, consider Radu Radoslav, fost arhitect-şef al oraşului.

Un sistem ingenios

Cum a fost posibil însă ca acest personaj să fie folosit ca paravan pentru o retrocedare ilegală?  Dacă, cu concursul unor funcţionari, cei care au stat în spatele lui Robert Berger au obţinut un număr de carte funciară, cu el pot solicita un extras in extenso de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, care conţine numele ultimului proprietar interbelic, respectiv al persoanei de la care au confiscat comuniştii proprietatea. Pe baza lui, se creează documente fictive ale aşa-zisului moştenitor, în mare parte emise de alte state.

În cazul de faţă, ultimul proprietar apare ca fiind Ioan Berger, în 1936, proprietar care, conform scriptelor, nu ar fi avut moştenitori. Aceştia au fost însă creaţi cu acte false. De aici au fost vehiculate două variante. Prima ar fi fost că, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Robert Berger este un personaj fictiv, o identitate falsă, folosită de mafia imobiliară. Procurorii precizau atunci că autorităţile de la Budapesta au trimis un document oficial care atestă că acest cetăţean nu există, şi nu s-a născut niciodată în Ungaria. O ipoteză în sprijinul acestei teorii este şi faptul că în documentaţie apar copii ale presupuselor acte de identitate ale acestui personaj, cu poze şi date diferite. O altă variantă ar fi fost că, de fapt, Robert Berger ar fi fost un om al străzii găsit în Ungaria, la care îi coincidea numele de familie cu cel al fostului proprietar al imobilelor de pe strada Romulus. Acest boschetar ar fi fost plimbat de artizanii acestei scheme de fraudare la notarii şi instituţiile publice unde trebuia să dea cu subsemnatul.

Cert este că, teoretic, Robert Berger încă este căutat de autorităţile timişene pentru a da explicaţii în acest caz unde probabil o pură întâmplare a făcut ca falsul să fie descoperit, şi Primăria Timişoara să-şi recupereze proprietăţile. Având în vedere miza de milioane de euro a unei asemenea fraude, şu numărul foarte mare de proprietăţi retrocedate în Timişoara unor cetăţeni străini, presupuşi moştenitori ai ultimilor proprietari, este foarte posibil să mai existe zeci de “Robert Berger”-i pe care nimeni nu i-a văzut, şi care au fost reprezentaţi de avocaţi sau intermediari.

Personaje misterioase şi la restituirile de aur

Cam acelaşi tip de argumentaţie, legat de existenţa sau inexistenţa unor persoane cu domiciliul în alte ţări s-a folosit şi în procesele în care în instanţe din Timiş erau revendicate cantităţi foarte mari de aur, confiscate de Miliţia comunistă. Cele mai spectaculoase acţiuni de acest gen sunt cele în care cetăţeni din Timişoara se legitimează în faţa instanţei ca adevăraţii proprietari ai aurului confiscat de Miliţia ceauşistă, de la cetăţeni străini. Aceştia susţin că respectivii cetăţeni nu au existat niciodată. Iar instanţele le-au dreptate nu o dată, constatând inexistenţa respectivilor cetăţeni, din Italia sau Germania, după ce i-au “citat” în prealabil prin afişări ale citaţiilor pe porţile Judecătoriilor.     

Multe dintre aceste acţiuni s-au făcut pe baza unor documente ce atestau confiscările, luate din arhiva Miliţiei Economice Timiş, şi încă nu e clar cum au ajuns acele acte, întocmite într-o manieră vagă şi uşor interpretabilă, în posesia celor abonaţi la acţiuni de solicitare de restituire de metale preţioase. Pentru că la Arhivele Naţionale, singurul loc prin care acestea ar fi putut ajunge, legal la cei care au iniţiat acţiuni, nu există un fond de arhivă de acest gen.

După ce, la Tribunalul Timiş, dar şi la Curtea de Apel Timişoara au existat situaţii în care aurul care apărea pe un astfel de proces-verbal de confiscare a ajuns să fie revendicat de mai mulţi “foşti proprietari” – fiind evident că unii dintre ei, dacă nu toţi, erau farsori –, un alt fenomen la fel de uluitor s-a înregistrat în ultimii ani în instanţele din Timiş, în procesele de acest gen. Astfel, aurul confiscat de la mai mulţi cetăţeni străini, de regulă italieni, a ajuns să fie revendicat de către persoane din Timişoara, de regulă de etnie rromă, care au susţinut în instanţă că ei sunt de fapt proprietarii acelui aur confiscat de Miliţia ceauşistă şi că respectivii cetăţeni italieni ar fi inexistenţi, fiind inventaţi.

Un astfel de proces a ajuns în ultima fază la Curtea de Apel Timişoara, fiind revendicat aurul care a fost confiscat de la doi cetăţeni italieni: Cogo Alessandro (care mai apare şi în alte trei procese de restituire de metale preţioase din instanţele timişene) şi Salori Horatius. Martorii, foşti miliţieni, au ajuns să conteste în instanţă… existenţa acestor cetăţeni, susţinând că “deşi în acte se menţionează că obiectele de aur s-au ridicat de la cetăţenii italieni – pârâţi în prezenta cauză – din probe rezultă că au aparţinut şi s-au ridicat de la reclamantă, aceşti pârâţi neputând fi identificaţi din cauza datelor incomplete din acte”.

Argumentaţia făcută în instanţă, prin care o altă persoană este împroprietărită cu aurul confiscat de la cei doi italieni, nici nu are nevoie de comentarii: “Agenţii fostei Miliţii care au participat la operaţiunea de confiscare a bunurilor din aur au arătat că, din raţiuni de politică penală, impusă de statul comunist, au efectuat proceduri de confiscare în afara cadrului legal existent la acea dată, bazându-se pe informatori şi colaboratori ai fostei Miliţii, care aveau cunoştinţă despre persoanele care deţineau aur şi valută. Reclamanta era cunoscută că deţinea mari cantităţi de aur, fiind de etnie rromă şi de la care s-au confiscat obiecte şi bijuterii din aur în perioada 1986 – 1988, deşi în mod nelegal, s-a menţionat în procesele-verbale de contravenţie că acestea s-au ridicat de la alte persoane.”