Cei care cred că febra retrocedărilor s-a domolit la Timişoara sunt contrazişi de datele Municipalităţii. Mii de adrese au ajuns anul trecut pe această temă la compartimentele de specialitate ale Primăriei Timişoara, pentru aproximativ tot atâtea cazuri de retrocedare.

Mii de solicitări

Conform raportului de activitate publicat recent de city-manager-ul Primăriei Timişoara, Sorin Drăgoi, Timişoara continuă să fie unul dintre municipiile cele mai vizate de fenomenul retrocedărilor de terenuri şi clădiri. Potrivit acestui document, anul trecut, doar pe o perioadă de şase luni, s-au eliberat 3000 adrese la Serviciul Juridic privind revendicarea unor imobile în baza Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, şi tot pe tema revendicărilor s-au eliberat 846 adrese la Instituţia Arhitectului Şef, ceea ce reprezintă un volum foarte mare, raportat la faptul că, totuşi, sunt mai mult de 15 ani de când această lege a fost promulgată. Aceste date dovedesc faptul că mai există mii de dosare de revendicare nesoluţionate, şi alte clădiri în care funcţionează în prezent instituţii publice ar putea face obiectul unor decizii de retrocedare în natură, fiind necesară relocarea lor.

„În general, la nivelul unor Primării, la nivel naţional, încă mai există solicitări soluţionate cu mare greutate, nu se ştie de ce, poate şi din cauza lipsei de interes. Oricum, nu se ştie ce va fi pe viitor în ceea ce priveşte aceste solicitări de revendicare”, spune Maria Teodoru, preşedintele Asociaţiei Foştilor Proprietari.

Retrocedări controversate, fără vinovaţi

În fenomenul naţional al retrocedărilor, Timişoara s-a remarcat însă de la început ca unul dintre oraşele unde o bună parte a retrocedărilor au fost efectuate în baza unor dosare şi decizii cel puţin curioase.

Dincolo de tentativele de anchetă, în momentul de faţă se poate spune că nu a existat cu siguranţă niciun proces în care protagoniştii unor retrocedări dovedite ca fiind făcute cu fals şi uz de fals să fie pedepsiţi exemplar, definitiv şi irevocabil. Şi, cum unele cazuri de retrocedări controversate din Timişoara au început în justiţie prin anii 2002 – 2003, o eventuală anchetă sau măcar analiză făcută retroactiv pe aceste dosare de către organele de drept ar constata, poate, cel mult că faptele de natură penală s-au prescris. Interpelat recent pe tema retrocedărilor contestabile de la Timişoara, Ministerul Justiţiei a precizat că, în cazul clarificării aspectelor, în special ale actelor juridice care pot atrage răspunderea penală a persoanelor angajate în cadrul instituţiilor menţionate (Primărie, parchete, instanţe) a solicitat sprijinul Parchetului General, precum şi al Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, entităţi abilitate să verifice existenţa unor cauze penale, respectiv să controleze activitatea procurorilor şi judecătorilor implicaţi în procedurile respective.

Şi, de la aceste sesizări, s-au făcut verificări şi s-a ajuns la concluzia că Inspecţia Judiciară a CSM nu ştie nimic, pentru că nu a primit nicio sesizare: „Din verificările efectuate prin intermediul CSM, am constatat că, până în prezent, Inspecţia Judiciară nu a fost sesizată cu privire la conduita profesională a vreunui procuror sau judecător care a soluţionat sau s-a pronunţat în vreuna din cauzele care au avut ca obiect retrocedarea unor imobile în oraşul Timişoara.”

Totuşi, deşi acum Ministerul Justiţiei spune că Inspecţia Judiciară nu a avut niciun fel de sesizări şi nici indicii care să ducă la sesizarea din oficiu, conform unor avocaţi timişoreni situaţia retrocedărilor controversate de la Timi­şoara era cunoscută foarte bine la nivel central, la Ministerul Justiţiei existând informări şi anchete inclusiv la nivelul fostului Servici Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie al Ministerului Justiţiei, adică, propriul serviciu de informaţii al sistemului judiciar.

Potrivit aceloraşi surse, Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie (continuatoarea SIPA) s-a arătat interesată de ce se întâmpla la Timişoara, în aceste procese, dar lucrurile par să se fi terminat, din punct de vedere al investigării fenomenului, odată cu desfiinţarea DGPA, în 2006 – şi ar fi interesant de aflat ce date se regăsesc în arhiva fostei SIPA. Problema e că nu se ştie în ce măsură va mai fi posibil acest lucru, pentru că acum Ministerul Justiţiei nu prea pare interesat să analizeze documente din fosta arhivă. Şi aceasta pentru că starea de conservare a acestor  arhive s-ar putea finaliza cu o casare.