Parcare, în locul unui teren dezafectat din zona Girocului

Terenul dezafectat de peste 10.000 mp din zona Girocului, plin cu ruine ale unor clădiri, va fi transformat, în curând în parcare, anunţă Municipalitatea. Primăria Timișoara a început astăzi, demolarea clădirilor.

 

„Continuăm acțiunile de reamenajare a spațiului public și facem o zonă în care toată lumea are loc. Facem și noi locuri de parcare, vom amplasa și o parcare pentru bicicliști, dar aducem si verdeață într-o zonă în care au fost doar betoane”, declarat primarul Dominic Fritz.

Operațiunea de demolare a clădirilor va dura aproximativ două săptămâni, dacă vremea va fi favorabilă, transmite Primăria.

Noua parcare, care va fi construită la intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului, va asigura 80-90 de locuri, într-un cartier în care urmează să fie amenajate și alte locuri de parcare pe locul unor garaje. Parcarea va fi realizată cu dale înierbate, de beton. În zonă vor fi amplasate o parcare securizată pentru biciclete și o platformă pentru pubele de gunoi.Totodată, proiectul Primăriei include și plantarea a 27 de arbori, amenajarea unor accese pietonale pentru locuitori și iluminat stradal.

 

Print Friendly, PDF & Email