OncoHelp Timişoara participa la Marşul roz Avon

Sursă foto: Avom

OncoHelp Timişoara se alătură evenimentului caritabil organizat de Avon la Iulius Town Timișoara, ca parte a Campaniei pentru sănătatea sânilor. Banii ce vor fi strânși din donațiile celor ce ni se vor alătura vor fi folosiți pentru achiziționarea unui ecograf performant pentru spitalul Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara.

 

Evenimentul va avea loc joi, 10 octombrie, de la ora 15, în zona Lake Plaza din Iulius Town.

„Avem această acțiune planificată tocmai pentru luna octombrie, întrucât este luna roz la nivel mondial, luna de conștientizare a cancerului la sân. Campania socială «Stop cancer la sân Avom» a luat naștere în anul 2002 și de peste 22 de ani ne implicăm activ în campaniile pentru sănătatea femeilor, pentru că, așa cum se zice, o lume mai bună pentru femei este o lume mai bună pentru noi toți! Ne dorim să schimbăm în roz statisticile gri în ceea ce privește numărul femeilor cu cancer la sân. Îndemnăm femeile să țină cont de prevenție și să înțeleagă importanța controlului medical anual”, spune Lorena Voica, director Avon Timișoara.

Reprezentanţii OncoHelp Timişoara atrag atenţia că neoplasmul mamar se numără printre puținele afecțiuni oncologice care, depistate în faze timpurii, sunt vindecabile în proporție de peste 90 la sută. Importanța screeningului și a diagnosticării precoce este esențială pentru supraviețuirea și vindecarea pacientelor. Prin autoexaminare și controale regulate, multe femei își pot crește șansele de a identifica boala într-un stadiu incipient.

„Cancerul la sân este o afecțiune care caracterizează femeia modernă, pentru că toți factorii de risc, în general, sunt puși pe seama stilului de viată modern. Nașterile tardive sau absente, alcoolul, fumatul. Stilul de viată, în general, influențează apariția cancerului mamar și, dacă ne uităm în timp, cancerul mamar a crescut în ultimul secol ca frecvență. Din păcate, deși se numără printre puținele afecțiuni oncologice care, depistate în fază timpurie, pot fi complet tratate, există încă paciente care vin foarte târziu la medic. Se întâmplă să descoperim frecvent cazuri avansate, metastatice. Pacientele știau de ani buni de boală, știau ce au și, totuși, nu s-au prezentat la medic. Și asta ar trebui să dispară. Din fericire, lucrurile se îmbunătățesc. Femeile vin tot mai devreme, depistăm tot mai frecvent cazuri incipiente, dar încă, din păcate, nu suntem la nivel european. Încă avem situații de paciente care vin cu boala în stadiul avansat”, spune prof. dr. Șerban Negru, președintele Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.

Organizatorii anunţă că toți cei care vor participa la eveniment purtând un accesoriu roz vor primi automat un produs Avon care poate începe de la o valoare de 30 de lei și poate ajunge până la 150 de lei.

Evenimentul se va încheia cu formarea unei fundițe roz, simbol al campaniei împotriva cancerului la sân.

 

Print Friendly, PDF & Email