Omul de afaceri timişorean Ovidiu Șandor, desemnat Comisarul General Europalia pentru România

Fondatorul Art Encounters, omul de afaceri timişorean Ovidiu Șandor, a fost desemnat Comisarul General al părții române pentru Festivalul Internațional de Arte Europalia 2019, la care România are statut de țară invitată, anunţă Institutul Cultural Român.

 

Ovidiu Șandor va îndeplini, în mod simetric, atribuțiile pe care le exercită și Comisarul General al Europalia International, Philippe Vlerick, un cunoscut antreprenor belgian, membru în boardurile unor instituții academice, precum și al unor bănci, colecționar și iubitor de artă, transmite Institutul Cultural Român, instituție cu atribuții în coordonarea părții române în vederea participării la Festivalul Internațional de Arte Europalia 2019.

Funcția de comisar general este una onorifică, comisarii ambelor părți, române și belgiene, acționând în mod benevol și neremunerat în beneficiul țărilor pe care le reprezintă, ca ambasadori ai Festivalului în rândul societății civile și al mediului de afaceri.

Colecționar de artă contemporană, dar și doctor în computer science al Royal Institute of Technology, Stockholm, Suedia,  Ovidiu Șandor a inițiat în 2015 cea mai importantă bienală de artă contemporană din România, Art Encounters. În 2017, ajunsă la a doua ediție, Art Encounters a reunit peste 300 de lucrări realizate de 150 de artiști din România și din străinătate care expun în 13 spații din Timișoara și Arad, transformând regiunea într-o capitală a artei contemporane.

Totodată, Ovidiu Şandor este antreprenor, fondator și CEO al companiei Mulberry Development, cunoscută la nivel naţional în special pentru dezvoltarea proiectelor City Business Centre Timişoara şi The Office Cluj Napoca. În 2016, Ovidiu Şandor a lansat proiectul ISHO din centrul Timișoarei, un proiect imobiliar mixt în curs de dezvoltare.

„Cooptarea domnului Ovidiu Șandor în echipa Europalia România, în calitate de comisar general, a ținut seama de performanțele incontestabile atât în domeniul antreprenorial, cât și în cel cultural, dar, mai ales, de faptul că aceste calități profesionale sunt dublate de o calitate umană remarcabilă. Sunt, cu siguranță, numeroși profesioniști în domeniul cultural, dar sunt doar câțiva aceia care întrunesc, în egală măsură, calitățile unui adevărat ambasador. Consider că domnul Ovidiu Șandor este omul potrivit la locul potrivit și îmi face plăcere să constat entuzaismul cu care board-ul Europalia Belgia a primit vestea nominalizării domniei sale”, a declarat președintele ICR, Liliana Țuroiu.

La rândul său, Ovidiu Şandor afirmă că este o șansă pentru România de a avea o componentă pozitivă, cea culturală, care să ne reprezinte la Bruxelles: „Ne vom prezenta ca o națiune europeană modernă, în plină dezvoltare culturală. Am convingerea că mediul român de afaceri va dori să se implice și să contribuie la această formă de promovare a României”.

Festivalul Internațional de Arte Europalia, ajuns la a 50-a ediţie, este unul dintre cele mai importante festivaluri de artă din lume și este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia. Potrivit ICR, acesta acoperă, pe o rază de 400 de kilometri, un public potențial de peste 50 de milioane de persoane. Evenimentul este organizat o dată la doi ani, sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, la Bruxelles și în diverse orașe belgiene, dar și în cele din zonele limitrofe din țările vecine – Franța, Olanda, Luxemburg și Germania. Ediția din 2019 este dedicată României și va avea loc în perioada octombrie 2019 – ianuarie 2020.

Print Friendly, PDF & Email