Festivalul de Muzică Veche Timișoara va avea loc în perioada 17 septembrie – 20 octombrie, în organizarea Societăţii Musica Antica și a Filarmonicii Banatul. Şi această ediţie a festivalului, a XIV-a, va avea loc la Biserica Evanghelică Lutherană, aflată lângă Punctele Cardinale, toate evenimentele fiind programate cu începere de la ora 19.
Festivalul de Muzică Veche Timișoara începe marți, 17 septembrie, cu un Grand Tour, o prezentare generală a tradiției Barocului italian în cadrul unui singur concert susținut de Concerto De’ Cavalieri, unul dintre cele mai captivante grupuri consacrate muzicii la instrumente de epocă.
Joi, 19 septembrie A Nocte Temporis, ansamblu fondat în 2016 cu scopul de a prezenta o muzică documentată istoric, care să atingă emoțional un public larg, va prezenta un program alcătuit din muzică de inspirație evanghelică, purtând titlul unei celebre cantate de J. S. Bach, Ich habe genug.
Miercuri, 25 septembrie, Ensemble la Fenice, alcătuit din soliști europeni de renume, membri ai unor alte ansambluri de prim rang, va oferi, sub genericul Natura Amorosa, un concert ce evocă freamătul de viață al naturii dar și primăvara barocului timpuriu.
Sâmbătă, 28 septembrie, spectacolul America, Musica, Diferencia va prilejui publicului întâlnirea cu identitatea subtilă a repertoriului occidental al muzicii latino-americane, mijlocită de The Rare Fruits Council, o formație caracterizată de critica internațională ca fiind de o virtuozitate extraordinară, pasiune debordantă și expresivitate fără limite.
Miercuri, 2 octombrie, Rachel Podger, numită de critică, în The Times, “gloria britanică de neegalat a viorii baroce”, acompaniată la lăută și teorbă de magistralul și polivalentul muzician sicilian Daniele Caminiti, vor prezenta un program plin de virtuozitate, Espresione Dramatica, ilustrând transformarea expresiei dramatice în alcătuirea sonatei pentru vioară de-a lungul secolului al XVII-lea.
Miercuri, 9 octombrie, Il Convito invită publicul la o seară imaginară în Cafeneaua domnului Zimmermann din Leipzig, unde J.S. Bach obișnuia să-și întâlnească fiii, elevii și prietenii pentru a-l introduce în atmosfera turnirurilor muzicale ce se desfășurau acolo.
Sâmbătă, 12 octombrie, Octuor de la Chambre Philarmonique va prilejui o evadare către clasic și romantic cu un program Mozart- Beethoven.
Marți, 15 octombrie, Ensemble Aurora invită publicul la o incursiune în muzica italiană, plină de noblețe și rafinament, într-un program intitulat Muzică din vremea lui Caravaggio și Guido Reni.
Duminică, 20 octombrie, Graindelavoix, un ansamblu ce reușește să realizeze o muzicologie afectivă în acțiune, determinând publicul să-și construiască propria memorie a semnificațiilor, propune o incursiune în Arta italiană a alegoriei sacre.
Programul a fost alcătuit de Codrin Emandi, directorul festivalului, şi de Diana Emandi, ambii violoniști în Orchestra Simfonică a Filarmonicii Banatul.
“Mulțumind tuturor celor implicați pentru acest nou prilej de a respira aerul unei posibil-legitime capitale culturale, vă așteptăm cu bucurie la Biserica Evanghelică Lutherană, în fiecare din serile menționate”, transmite Maria Dragomirescu, de la Filarmonica Banatul Timișoara.
Ultimele comentarii