“Nu există un plan care să-i garanteze Timişoarei şanse reale în competiţia legată de capitalele europene”

Îi scrie lui Ştefan Popa Popa’s singurul român implicat în decizia priviind viitoarea capitală culturală europeană

Piata_Unirii_Timisoara_(latura_vest)Într-un mesaj transmis artistului plastic timişorean Ştefan Popa Popa's, directorul Teatrului Naţional Sibiu, membru în comisia care desemnează şi monitorizează Capitalele Culturale Europene, lasă să se înţeleagă că la Timişoara nu a existat din partea autorităţilor locale şi a celor implicaţi în proiectul “Timişoara – capitală culturală europeană” un dialog real şi o disponibilitate de a construi împreună un plan care să-i garanteze oraşului şanse reale în competiţia legată de desemnarea capitalei culturale europene. Mai mult, reprezentanţii Primăriei Timişoara au ratat şansa de a avea un stand Popa's la expoziţia de promovare a oraşului Timişoara în Parlamentul European.

 

Timpul rămas, prea scurt pentru închegarea unui proiect coerent

Constantin Chiriac Foto realitatea.netTIMPOLIS prezintă în exclusivitate un mesaj transmis artistului plastic timişorean Ştefan Popa Popa's de către Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional din Sibiu, singurul român membru în comisia care desemnează şi monitorizează Capitalele Culturale Europene. Mesaj în care se aproximează şansele Timişoarei de a întocmi în timpul rămas un proiect fezabil şi coerent, care să îi garanteze o reprezentarea corespunzătoare în competiţia pentru desemnarea capitalei culturale europene.

“M-am întâlnit cu toată echipa (oameni de la Primărie şi reprezentanţi ai instituţiilor) şi, din păcate, ce am văzut nu era un dialog real şi o echipă dispusă să construiască împreună, în numele unei viziuni care să reprezinte un model unic pentru Timişoara. În această clipă, sunt tot felul de «experţi» din Europa care au lucrat pe la foste capitale, care încearcă să impună modelul pe care ei l-au făcut în oraşele lor. Timişoara are nevoie de un proiect generat de toate instituţiile cultural de spectacol din Timişoara, împreună cu artiştii care aparţin Timişoarei şi regiunii, în dialog cu artiştii din România şi Europa”, se arată în mesajul transmis de Constantin Chiriac lui caricaturistului Ştefan Popa Popa's.

În acelaşi mesaj se arată că, pentru a fi un model de succes, trebuie plecat de la tradiţia şi specificitatea Timişoarei, de la unicitatea ei, de la istoria regiunii, istoria României, că trebuie folosite toate atuurile de diversitate a credinţelor, a etniilor, a lucrurilor unice pe care Timişoara le-a născut de-a lungul timpului. “Trebuie făcută o agendă culturală a unui an întreg, dar care să fie multiplicată pe termen lung. Trebuie să existe dialog şi consens, nu veleitari şi atotştiutori”, precizează Constantin Chiriac.

Nu în ultimul rând, directorul Teatrului Naţional „Radu Stanca”, din Sibiu, avertizează că timpul rămas este foarte scurt, pentru că dosarul care va fi evaluat în luna noiembrie de către juriul Comisiei Europene trebuie să fie gata la final de septembrie, astfel încât să fie evaluat de experţi în octombrie. “Practic, mai sunt cam şase luni în care acest foarte complex dosar trebuie făcut – să conţină lucrări concrete, reale, adevăruri, proiecte. Este nevoie de o structură independent care trebuie creată şi care să îşi asume producerea şi implementarea acestui proces”, menţionează Constantin Chiriac.

Ştefan Popa Popa’s acuză gafe de organizare şi Comunicare

Stefan Popa PopasDin păcate, prin gafe de comunicare şi planificare, în special venite dinspre Primărie, Timişoara pare să îşi reducă din şanse. Astfel, la expoziţia de promovare a Timişoarei în Parlamentul European, organizată de Primăria Timişoara şi Casa de Cultură din Timişoara, cu ajutorul eurodeputatului PNL Cristian Buşoi, s-a ratat şansa de a se amenaja un stand Popa's, deşi acesta este în prezent cel mai cunoscut artist timişorean.

În plus, aşa cum s-a demonstrat de nenumărate ori, la diverse expoziţii şi standuri ale României, inclusiv la Comisia Europeană sau Parlamentul European, standurile Popa's asigurau o vizibilitate extrem de bună, fiind vizitate de foarte multe personalităţi, mulţi oficiali ai instituţiilor europene apreciind talentul artistului plastic timişorean.

Expoziţia de prezentare a Timişoarei în Parlamentul European din 27 ianuarie a rămas doar cu cinci sculpturi din colecţia Jecza, tablouri cu subiect Timişoara sau grafică contemporană din colecţia Jecza şi 12 – 15 postere cu imagini/concept despre Timişoara.

“Eu când am participat la expoziţii în Parlamentul European, am fost prezentat pe prima pagină a ziarelor local şi naţionale. Acum nu se ştie dacă expoziţia despre Timişoara va fi pomenită nici măcar într-o notă de subsol, în vreun jurnal local”, spune Ştefan Popa  Popa's.

Artistul plastic timişorean acuză colaborarea defectuoasă şi lipsa unei comunicări reale cu primarul Timişoarei, Nicolae Robu, şi cu viceprimarul, Dan Diaconu, rugămintea lui Ştefan Popa Popa's de a i se prezenta expoziţia despre Timişoara la care a fost invitat având ca răspuns din partea viceprimarului Dan Diaconu un mail de câteva rânduri, susţine artistul plastic. Deşi, spune el, a încercat să-i contacteze în mai multe zile pe reprezentanţii conducerii Primăriei Timişoara, nu i s-au prezentat mai multe date despre evenimentul căruia i-ar fi asigurat o vizibilitate şi o popularizare maxime.

“Din cauza unor astfel de atitudini şi lipsuri de organizare ne aflăm în prezent în acest stadiu cu proiectul Timişoara – capitală culturală europeană. La Iaşi, de exemplu, s-a mers pe parteneriate, cu Chişinăul, cu Cernăuţiul. Se puteau realiza şi la noi parteneriate similare cu oraşe din Serbia. În schimb nu văd decât o promovare a cultului personalităţii la Primăria Timişoara şi orgolii care nu se justifică prin realizări”, spune Ştefan Popa  Popa's.

Artistul timişorean apreciază, cu regret, că, din cauza neimplicării şi a proastei organizări de la nivel local, şanse mai mari de a deveni capitală culturală europeană au Iaşiul, Clujul, Aradul şi Craiova. “Ce vedem la nivel local ? Atitudini de timp macho, megalomanie şi cam atât. Se face promovare cu oameni din partide care nu au nici în clin nici în mânecă cu subiectul. Teatrul, Opera, Filarmonica lipsesc din proiect”, constată Ştefan Popa Popa's.

Artistul timişorean spune că nu a fost cooptat în nicio strategie legată de proiectul Timişoara – capital culturală europeană şi nu a fost consultat de structurile care se ocupă de acest proiect. E un lucru de neînţeles, atâta timp cât Ştefan Popa Popa's rămâne cel mai cunoscut artist timişorean. “Popa's este un foarte mare artist. Cred că putem să-l considerăm cel mai bun caricaturist-portretist contemporan, dar ceea ce mă frapează este viteza sa de execuţie, care este de-a dreptul uluitoare”, spunea Tierry de Montbrial, fondator şi director al Institutului Francez de Relaţii Internaţionale şi membru ale celebrului Club Bilderberg.

Sunt cuvinte de care ar trebui să ţină cont şi aleşii locali, ajunşi vremelnic pe funcţii publice, şi care ar trebui să-şi facă datoria în mod corespunzător pentru promovarea Timişoarei şi a valorilor sale.

Print Friendly, PDF & Email