Noul ansamblu de clădiri de la Spitalul „Victor Babeș”, la un stadiu de realizare de 20%

Construcția unui nou ansamblu de clădiri la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”, unul dintre cele mai importante proiecte în domeniul sănătății, derulat în acest an de Primăria Timișoara, a ajuns la un stadiu de realizare de 20%, transmit oficialii Municipalităţii.

 

Primăria Timișoara transmite că a alocat, în acest an, 45,2 milioane de lei pentru investiții în Sănătate, domeniu prioritar în politicile publice ale administrației municipale. Unul dintre obiectivele de investiții se află la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” și presupune construirea unui nou ansamblu, din trei corpuri de clădire, lucrările în teren fiind începute efectiv în decembrie 2020.

  1. Corpul A este construcţie nouă, de aproape 1800 mp, şi se face în regim de parter + 2 etaje;
  2. Corpul B este tot construcţie nouă, în suprafaţă de peste 650 mp, ridicată în regim de parter;
  3. Corp C va presupune reabilitarea corpului existent, în suprafaţă de peste 250 mp, şi rămâne în regim de parter.

Aceste corpuri de clădire vor fi racordate prin holuri, iar circulația pe verticală se va desfășura prin intermediul a două case de scară și trei lifturi.

În cadrul noului ansamblu de la Spitalul „Victor Babeș” se vor construi 13 de saloane, două saloane de studii clinice, cinci cabinete medicale, sală de conferințe cu o capacitate de 50 de persoane, sală de curs pentru 70 de persoane, săli de kinetoterapie, aerosoli, salină, saună, spații cu destinații speciale.

Valoarea totală a investiției este de peste 37,5 milioane lei, inclusiv TVA. Timpul de realizare al lucrărilor este 24 de luni, stadiul fiind de 20%.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, susţine că Spitalul „Victor Babeș” a fost considerat întotdeauna „un fel de Cenușăreasă a rețelei spitalicești din Timișoara” şi că, „în ultimii doi ani am realizat cu toții ce important este să avem o rețea sanitară modernă, capabilă să facă față tuturor provocărilor. De aceea, am alocat sume importante de bani în acest an pentru investiții în domeniul sănătății și vom continua aceste investiții și în anii care urmează. În paralel, lucrăm și la cel mai important proiect în acest domeniu de decenii încoace, construcția unui nou campus medical, la periferia Timișoarei, prin PNRR”.

Print Friendly, PDF & Email