Cristian Oancea, noul director al Spitalului „Victor Babeş” Timişoara

Foto. Arhivă personală Cristian Oancea

Noul director general interimar al Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara este, începând cu 18 mai, fostul director medical al instituţiei, dr. Cristian Oancea, potrivit Agerpres.

 

Cristian Oancea a fost numit prin ordin al ministrului Sănătăţii, după ce fostei directoare, Voichiţa Lăzureanu, i-a expirat inclusiv mandatul de interimar în funcţie. Aceasta a devenit director medical al spitalului, la nivelul conducerii având loc doar o rocadă între cei doi medici.

Doamnei dr. Voichiţa Lăzureanu i-a expirat inclusiv mandatul de interimar. Noi am militat să păstrăm aceeaşi configuraţie, dar i-a expirat şi mandatul de interimar şi nu mai putea rămâne în funcţie şi atunci s-a făcut această rocadă, dumneaei devenind director medical al spitalului. Astfel continuăm cu aceeaşi echipă de conducere, noi ne continuăm activitatea ca şi până acum, este aceeaşi strategie”, explică noul director interimar al Spitalului „Victor Babeş” Timişoara, dr. Cristian Oancea.

Potrivit acestuia, a fost singurul din acest spital care şi-a depus dosarul pentru funcţia de director general la Primăria Timişoara, instituţie căreia i se subordonează Spitalul „Victor Babeş”.

Cristian Oancea menţionează că luni dimineaţa în spital mai erau internaţi 39 de pacienţi cu Covid şi cinci pe secţia ATI. De la începutul pandemiei, în acest spital au fost vindecaţi aproape 480 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

Jurnalist Timpolis, sorin.olaru@timpolis.ro