Trei locuințe protejate și un centru de zi extins au fost finalizate în comuna Periam, în cadrul unui proiect social implementat de Consiliul Județean Timiș și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, cu fonduri europene nerambursabile.
Pe terenul pus la dispoziție de Consiliul Județean Timiș au fost construite trei locuințe protejate, fiecare cu o capacitate de zece beneficiari. În imediata vecinătate a fost reabilitată, extinsă și dotată o clădire care a devenit centru de zi. Aici, beneficiarii vor participa la terapie ocupațională, consiliere psihologică, ateliere de integrare socială, activități recreative și culturale. Scopul este integrarea socială a beneficiarilor în comunitate, unde aceștia vor trăi și vor lucra.
„Este un pas important în direcția asumată de Consiliul Județean Timiș privind dezinstuționalizarea și oferirea de servicii sociale moderne, în comunitate, pentru persoanele cu dizabilități. Investiția de la Periam dovedește că putem crea un mediu incluziv și demn pentru cei mai vulnerabili dintre noi”, declară Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Potrivit CJ Timiş, noile locuințe oferă condiții moderne, fiecare având câte cinci dormitoare, cameră de zi, bucătărie complet echipată, băi, spălătorie, vestiar, birouri și spații tehnice sau de depozitare, toate adaptate nevoilor beneficiarilor. Suprafața locuințelor variază între 305 și 322 mp. Toate clădirile sunt prevăzute cu rampe de acces, respectând standardele în vigoare privind mobilitatea persoanelor cu dizabilități.
Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 7.500.000 de lei (TVA inclus), din care circa 2.000.000 de lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională și de la bugetul de stat.




































Ultimele comentarii