Nicolae Robu, către Victor Ponta şi Ilie Sârbu: „Înţelegeţi că, la 25 de ani de la Revoluţie, românii vor un stat în care legea este lege pentru toată lumea”

Nicolae Robu primar 2Co-preşedintele ACL Timiş şi vicepreşedinte al PNL, Nicolae Robu, se lansează într-un atac la adresa lui Victor Ponta şi a lui Ilie Sârbu, spunând că românii vor cu totul altceva decât le oferă aceştia: stat de drept şi o Românie cu faţa la Vest.

 

Într-un comunicat de presă remis redacţiei, Nicolae Robu, co-preşedinte al ACL Timiş şi vicepreşedinte al PNL, spune că a constatat, în ultima vreme, mai ales după fuziunea PNL – PDL, crearea Alianţei Creştin-Liberale şi desemnarea lui Klaus Iohannis drept candidat unic al acesteia la Preşedinţia României, că Victor Ponta şi susţinătorii săi „trădează mari nelinişti, clătinându-se, pur şi simplu, precum uriaşul cu picioare de lut şi prevestindu-şi apropiata prăbuşire”. Liderul liberal îi le adresează public, lui Victor Ponta şi lui Ilie Sârbu, întrebarea: „Chiar aceasta credeţi dumneavoastră că este frământarea majoră a românilor, dacă s-a întâlnit sau nu – şi nu s-a întâlnit, ştiţi bine! – Klaus Iohannis cu Traian Băsescu?”
Nicolae Robu mai spune că românii sunt frământaţi de faptul că, în continuare, plătesc taxe şi impozite mari, că au salarii şi pensii mici, că economia nu dă semne de revigorare, ci, dimpotrivă, se clatină sub ameninţarea măsurilor populiste, de faptul că însuşi vârful Puterii încurajează nemunca, asistenţa socială parazitară şi nu mişcarea economică sănătoasă, singura aptă de susţinerea pe de o parte a dezvoltării, iar pe de altă parte a serviciilor publice – sănătate, educaţie, cultură, securitate, administraţie – şi a asistenţei sociale justificate. „Înţelegeţi, domnilor Victor Ponta şi Ilie Sârbu, că, la 25 de ani de la Revoluţie, românii vor altceva decât le oferiţi dumneavoastră. Vor un stat de drept, în care instituţiile statului sunt lăsate să lucreze subordonat misiunii lor, raţiunii lor de a fi şi nu transformate în instrumente de luptă politică, un stat în care legea este lege pentru toată lumea – apropo de poziţia dumneavoastră faţă de cazul apropiatului dumneavoastră Dan Voiculescu –, o Românie demnă, cu faţa spre Vest, loială şi activă în cadrul parteneriatului strategic cu SUA, în cadrul NATO şi în cadrul UE”, atenţionează co-preşedintele ACL Timiş. Nicolae Robu mai spune că tote aceastea sunt oferite de dreapta română maturizată, unită în Partidul Naţional Liberal, iar în plan electoral de Alianţa Creştin-Liberală şi candidatul acesteia la Preşedinţia României, Klaus Iohannis.

Print Friendly, PDF & Email