Deşi în primăvară se anunţa pe plan local că va fi demarată în curând construcţia a patru noi blocuri ANL la Timişoara, Agenţia Naţională pentru Locuinţe susţine că deocamdată există fonduri doar pentru continuarea ansamblurilor deja începute.
Veşti noi, nu foarte îmbucurătoare
La începutul lunii martie reprezentanţi ai administraţiei locale anunţau cu satisfacţie că este în plan construcţia a patru blocuri noi, dar şi a câtorva zeci de case pentru tineri.
Într-o poziţie publică recentă, reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în subordinea căruia se află Agenţia Naţională pentru Locuinţe, nu confirmă aceste proiecte, susţinând că deocamdată există fonduri doar pentru proiecte în cazul cărora construcţia a fost începută deja, lucru care scoate Timişoara din schemă, deocamdată cel puţin: „Pentru anul 2016 bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice destinat programului de construcţii de locuinţe pentru tineri destinate închirierii este de 100 de milioane de lei, cu menţiunea că acest buget nu permite decât continuarea lucrărilor contractate din anii anteriori, precum şi demararea lucrărilor de execuţie la o serie de obiective promovate în anul 2015. Potrivit stadiului fizic al lucrărilor, pentru anul 2016 se estimează finalizarea a circa 900 de unităţi locative”.
Bani ar mai fi, în plus, doar pentru programul de construcţie de locuinţe sociale pentru comunităţile de romi, pentru care s-a alocat suma de 22,9 milioane de lei pentru 2016, cu care se estimează finalizarea a 189 de unităţi locative, însă la Timişoara acest program nu a fost vehiculat recent.
Aceste declaraţii nu se potrivesc cu ceea ce se afirma în primăvară când reprezentanţi ai administraţiei publice locale precizau că în perioada următoare ANL are planuri să construiască patru blocuri noi la Timişoara, în zona Ion Ionescu de la Brad, dar să ridice şi 50 de case pentru tineri.
În acest sens, se poate menţiona faptul că şi în 2013, tot în urma unor discuţii cu reprezentanţii ANL, se anunţa construcţia unor noi blocuri în Timişoara, cu un total de 500 de apartamente, în zona Grigore Alexandrescu , precum şi construcţia a 100 de case pe strada Cercului şi strada Dimineţii, în Fratelia. Niciun proiect de acest tip nu s-a mai concretizat însă.
Revelaţii legate de „blocurile fără acte”
Anul acesta la Timişoara ANL nu a prea fost mediatizată cu intenţiile de realizare a unor noi proiecte, ci mai degrabă cu privire la readucerea în discuţie a mei vechiului caz al unor blocuri de locuinţe construite fără documentaţia şi avizele necesare la Timişoara. Revoltaţi de situaţia în care se găsesc de ani buni, chiriaşii blocurilor ANL ANL B8-B12 din zona Ioachim Miloia, din Timişoara, construite fără autorizaţiile necesare, anunţau că doresc reglementarea situaţiei lor şi a blocurilor în care locuiesc, şi, în caz contrar, ameninţau cu proteste.
Locuitorii acestor ANL-uri au solicitat din 2010 Primăriei vânzarea acestor apartamente către chiriaşi, aşa cum le dă dreptul Legea ANL, aşa cum s-a întâmplat cu blocurile ANL B1-B7. Marea problemă este însă că blocurile B8-B12 au fost construite fără autorizaţie, motiv pentru care până în prezent nu au fost intabulate.
Ultimele 80 de apartamente în regim de închiriere, construite prin ANL, în Timişoara, au fost date în folosinţă în 2009, fără autorizaţie de construcţie şi neintabulate. „Chiriaşii au primit locuinţele atunci fără a fi racordate la utilităţi şi mulţi au fost nevoiţi să se mute cu copiii, chiar dacă nu aveau curent, apă sau gaz. Dacă racordarea la utilităţi s-a făcut după câteva luni, doar după câţiva ani s-a început lent intrarea în legalitate (autorizaţii de construcţie), iar demersurile pentru intabularea s-au făcut abia la finele anului 2015, începutul anului 2016”, spuneau locatarii din blocurile fără acte. Chiar dacă până la urmă s-a ajuns la concesia vânzării acestor locuinţe către chiriaşi, nu s-a lămurit cum a fost posibil ca aceste construcţii să fie realizate fără documentaţia necesară.
Consilierul local PNL Ştefan Constantin Sandu spune că ar trebui realizată o anchetă extinsă, pentru a se vedea cum a fost posibil să se ajungă aici. „Trebuia să se ştie că aceste construcţii nu pot fi intabulate fără toate autorizaţiile necesare. Deşi a fost salutar faptul că s-a încercat o rezolvare a problemei, ar trebui să se identifice totuşi cine e vinovat”, mai spune consilierul liberal.
Ultimele comentarii