Neînţelegeri între poliţişti şi procurori, „denunţate” în Timiş de Inspecţia Judiciară

DCF 1.0Relaţia dintre poliţişti şi procurori a fost întotdeauna un subiect slab mediatizat, tocmai pentru că nu ajung în presă multe informaţii legate de acest tandem de cercetare şi urmărire penală. Şi chiar dacă s-a mai discutat pe surse despre neînţelegeri şi conflicte, aceste informaţii au fost negate rapid de ambele părţi. Totuşi, într-un raport amplu legat de cauzele de fraudă şi evaziune fiscală, Inspecţia Judiciară spune clar că lucrurile nu au fost perfecte în ultimii doi ani, în Timiş, în ceea ce priveşte colaborarea dintre anumiţi poliţişti şi procurori.

 

Dosare lăsate în nelucrare

Într-un raport recent legat de ve­rificarea măsurilor luate de procurori şi conducerile Parchetelor în vederea soluţionării dosarelor mai vechi de un an de la data sesizării, având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, corupţie, conflict de interese şi evaziune fiscală, Inspecţia Judiciară analizează pe mai bine de 30 de pagini relaţia dintre procurorii de la Parche­tul de pe lângă Judecătoria Timişoara, cei ai Parchetului de pe lângă Tribuna­lul Timiş şi o serie de poliţişti specia­lizaţi pe investigarea fraudelor de la Poliţia Timiş.

Raportul de control aminteşte, printre altele, de un amplu material de 63 de pagini făcut la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, legat de „verificarea, sub aspectul operativităţii şi celerităţii urmării penale, a  192 de cauze înregistrate la Parchetul de pe lân­gă Judecătoria Timişoara în perioa­da 2004 – 2009 şi instrumentate de I.P.J. Timiş – Serviciul de Investigare a Fraudelor.” Conform acestui material, s-a constatat că dosarele au fost lăsate în nelucrare perioade lungi de timp, si­tuaţia acestora urmând a fi reanalizată începând cu data de 24 septembrie 2012.

Inspectorii judiciari au mai con­sem­nat că unii lucrători de poliţie, deşi convocaţi la Parchet cu dosarele, în ve­derea verificării stadiului cercetări­lor, nu se prezintă, şi că a fost identificată, ca principală cauză pentru tergiversa­rea unor dosare, activitatea deficitară a unor poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor al I.P.J. Timiş.

În raportul Inspecţiei Judiciare se mai menţionează, pe acelaşi subiect, problemele de disciplină generate de o serie de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor al Poliţiei Timiş „care au îmbrăcat forma refuzu­lui de a se prezenta la procuror atunci când sunt chemaţi, telefonic sau cu a­dresă, la Parchet, în vederea analizării stadiului cercetărilor sau nu au adus la îndeplinire dispoziţiile date procurorul care supraveghează cauza.”

Pentru că demersurile legate de normalizarea situaţiei, se mai menţio­nează în raportul Inspecţiei Judiciare, au rămas fără o finalitate certă, procu­rorii din cadrul Parchetului de pe lân­gă Judecătoria Timişoara, au aplicat amenzi judiciare în cazul a trei poliţişti. De asemenea, pentru doi lucrători de poliţie a fost solicitată retragerea avizului de poliţie judiciară.

Inspectorii judiciari mai consem­nează că procurorii din cadrul Parche­tului de pe lângă Judecătoria Timişoara au sesizat conducerea I.P.J. Timiş cu situaţiile grave, de lăsare în nelucrare a dosarelor de către unii poliţişti, aspect ce a condus la luarea unor măsuri disci­plinare faţă de cei responsabili. Ei sus­ţin că, pe fondul schimbării conducerii I.P.J. Timiş, din 2012, „activitatea lucrătorilor de poliţie din cadrul Servi­ciului de Investigare  a Fraudelor – I.P.J. Timiş s-a îmbunătăţit considerabil, dat fiind numărul de cauze soluţionate”. Este un aspect consemnat şi de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Nemulţumiri şi la Parchetul de pe lângă Tribunal

Nemulţumiri legate de colabo­ra­rea cu Poliţia au fost consemnate în ra­portul Inspecţiei Judiciare şi la Parche­tul de pe lângă Tribunalul Timiş. Aici, documentul consemnează „solicitări ale prelungirii termenelor  fixate de procuror pentru soluţionare, de către lucrătorul de poliţie, solicitări care însă nu au fost fundamentate prin indicarea activităţilor ce au fost efectuate şi a activităţilor ce urmează a fi efectuate”, precum şi persistenţa unei repartizări inegale către poliţişti şi redistribuirea succesivă a dosarelor de la un lucrător de poliţie la altul.

doinel malcoci (2)„Ştiu de acele cazuri de poliţişti care au fost amendaţi, însă treptat lucrurile s-au remediat şi au intrat în normalitate, iar în prezent relaţia dintre poliţişti şi procurori este una bună, din câte mi-au spus colegii”.

Comisar-şef Doinel Malcoci

Totodată, Inspecţia Judiciară pre­cizează că i s-a solicitat conducerii Po­liţiei Timiş să responsabilizeze factorii de răspundere din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, precum şi lu­crătorii acestui serviciu pentru soluţio­narea „în termene rezonabile” a stocu­lui de dosare aflat în lucru, şi pentru eliminarea perioadelor  mari de timp în care dosarele stau în mod nejusti­ficat în nelucrare.

Una peste alta, însă, şi în cazul analizei făcute la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş se menţionează, pe baza aprecierilor procurorilor, că lucrurile s-au îmbunătăţit treptat după schimbarea conducerii Poliţiei Timiş, în anul 2012.

Liderul judeţean al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, comisarul-şef Doinel Malcoci, susţine, însă, că nu există o situaţie de conflict în momen­tul de faţă. „Ştiu de acele cazuri de poli­ţişti care au fost amendaţi, însă treptat lucrurile s-au remediat şi au intrat în normalitate, iar în prezent relaţia din­tre poliţişti şi procurori este una bună, din câte mi-au spus colegii”, mai spune liderul sindical.

Print Friendly, PDF & Email