Naţionalul timişorean începe stagiunea cu spectacole jucate în ţară

Luna octombrie are destinații noi pentru Teatrul Național din Timișoara, care pornește la drum, prin Bucureşti, Iaşi şi Oraviţa, cu cinci dintre spectacolele sale.

 

Primul spectacol al Teatrului Naţional din Timişoara, din această stagiune, are loc marți, 3 octombrie, de la ora 18, în sala Teatrului Odeon, din București, unde TNT prezintă spectacolul-eveniment Hamlet, după William Shakespeare, un spectacol de Ada Lupu Hausvater. Hamlet, retradus de Ștefan Peca, retrăiește celebra poveste a tânărului prinț al Danemarcei pe ruinele fumegânde ale tragediei de la Colectiv, pe speranțele năruite ale acelor tineri excepționali, captivi în „Danemarca” lor – ostilă, rigidă și, mai cu seamă, coercitivă. Dincolo de replică, muzica spectacolului, semnată de trupa Subcarpați, cu teme din folclorul românesc, oferă o direcție de receptare actuală, determinantă, care contextualizează cu precizie spectacolul .

Acelaşi spectacol va fi jucat luni, 9 octombrie, de la ora 18, în sala Teatrului Odeon, din Bucureşti, în cadrul Festivalului Festin pe Bulevard, organizat de Teatrul Nottara, din București.

Miercuri, 4 octombrie, de la ora 19, în sala Teatrului Excelsior, din București, în cadrul Tenn-Fest Excelsior 2017, va avea loc reprezentația cu spectacolul Say it now!, pe un text de Mihaela Michailov și Marcelino Martin Valiente, acesta semnând şi regia. Spectacolul explorează problemele tinerei generații prin povestea unui adolescent rătăcit spațiul virtual.

Acelaşi spectacol va fi jucat vineri, 6 octombrie, de la ora 19, în sala Teatrului Luceafărul, din Iași, în cadrul Festivalului Internaţional deTeatru pentru Publicul Tânăr.

În aceeași zi, la aceeași oră, TNT prezintă la Oravița spectacolul Aeroport, de Ștefan Caraman, în regia lui Ion-Ardeal Ieremia, un spectacol jucat în cadrul Galei Teatrelor Naţionale „Oraviţa 2000”.  Actorii Alina Ilea și Romeo Ioan spun o poveste despre dragoste și însingurare, o poveste născută  într-unul dintre cele mai tranzitorii spații ale existenței contemporane. Scenografia este semnată de Mihai Păcurar (decoruri) și Dorothea Iordănescu (costume). Conceptul video este semnat de Wonderboy.

Duminică, 22 octombrie, de la ora 18 și de la ora 21, în Sala Studio a Teatrului Național din București, Naționalul timişorean prezintă spectacolul Rambuku, de Jon Fosse, în regia lui Mihai Măniuțiu, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru. Rambuku este un spectacol fascinant despre felurile în care dragostea supraviețuiește istoriei, materiei, vieții înseși, la intersecția dintre cuvânt și tăcere, dintre mișcare și nemișcare, dintre spațiu și timp. Spectacolul îi aduce în fața publicului pe actorii Claudia Ieremia, Ion Rizea și Andrea Gavriliu (care semnează și coregrafia). Sceonografia aparține lui Adrian Damian (decoruri) și Luizei Enescu (costume), muzica este semnată de Mihai Dobre (cunoscut publicului ca fondator al trupei Șuie Paparude) și light-design-ul de Lucian Moga.

Print Friendly, PDF & Email