Iniţiativa Timişoara anunţă, pentru duminică, 9 iulie, organizarea unui miting de susţinere a Justiţiei, a DNA, la Timişoara.
Iniţiativa Timişoara îşi argumentează organizarea protestului prin faptul că „penalii din politică au declanșat atacul final pentru blocarea DNA”. Primul subiect major pus pe agenda publică de noul Guvern, spun cei de la Iniţiativa Timişoara, vizează „vechea preocupare a infractorilor și inculpaților din politică: decapitarea DNA”.
Atacul, susţin ei, a fost declanșat la începutul acestei săptămâni, de către ministrul Justiției, Tudorel Toader, sub pretextul unui nou control la DNA, iar apoi, amplificat la televiziunile și în ziarele cu patroni condamnați sau inculpați „care au interese comune cu polticienii corupți, unde s-a declanșat o campanie de denigrare a conducerii DNA”.
Reprezentanţii Iniţiativei Timişoara mai spun că acest demers este împotriva interesului public de continuare a operațiunilor care combat corupția și, apreciază ei, afectează grav principiul independenței Justiției. „Nu e vorba de doctrine politice, de stânga sau de dreapta. E vorba de persoane cu dosare penale, condamnați și inculpați, care folosesc puterea provenită din voturile acordate partidelor pe care le reprezintă pentru a-și rezolva problemele penale. Un grup de persoane cu probleme penale, condamnați și inculpați, nu poate forța decapitarea unei instituții din sistemul judiciar”, se arată în comunicatul Iniţiativei Timişoara.
Aceştia susţin că ceea ce vedem acum este un nou asalt asupra DNA, dar într-un context mai grav decât până acum, pentru că politicienii penali au depășit bariere importante: „CCR nu mai e o stavilă pentru ei. În CSM au parte de sprijin. Din interiorul DNA sunt procurori care au înregistrat ședințele și le-au oferit televiziunii unui inculpat fugar. Este un context mult mai grav decât până acum, de aceea, situația e mult mai periculoasă și reacția noastră trebuie să fie fermă. O Justiție sub control politic înseamnă încă o generație pierdută.”
Duminică, 9 iulie, ora 18, în Piaţa Sfântul Gheorghe, Iniţiativa Timişoara anunţă organizarea unui nou protest: „Ieșim din nou în stradă, alături de celelalte mişcări civice, în toate marile oraşe din România, pentru a susține independența Justiției, pentru a susține DNA și pentru a le arăta mafioților că nu pot trece peste voinţa oamenilor cinstiți.”
Ultimele comentarii