Peste 8.000 de elevi și sute de profesori din Timișoara sunt pregătiți, până în vara anului viitor, să acorde primul ajutor și să acționeze corect în caz de urgență, în cadrul unui program derulat gratuit de Primăria Timișoara, Inspectoratul Școlar Timiș și Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Până la debutul vacanței de iarnă, au fost deja instruiți peste 3.000 de elevi din clase primare, gimnaziu și liceu, transmite Municipalitatea.
Cursurile de prim-ajutor fac parte din proiectul Creșterea nivelului de pregătire al elevilor în utilizarea tehnicilor de acordare a primului ajutor, precum și modul de comportare și acțiune în cazul situațiilor de urgență, derulat de Primăria Municipiului Timișoara împreună cu Inspectoratul Școlar Timiș și Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Cursurile vizează pregătirea elevilor pentru situații critice care pot apărea în școli, la locul de joacă, acasă sau pe stradă. Clasele primare și gimnaziale se concentrează pe activități de prevenție: elevii învață cum să prevină riscurile, să respecte regulile de siguranță și, dacă e cazul, cum să apeleze numărul unic de urgență 112. Liceenii au, în plus, sesiuni de instruire pentru acordarea primului ajutor în care învață resuscitarea cardio-pulmonară, poziția laterală de siguranță, eliberarea căilor respiratorii și manevra Heimlich. În premieră, cursurile includ și formarea cadrelor didactice. Pentru cadrele didactice, cursurile pun accent pe coordonarea rapidă a intervențiilor în situații de urgență, oferindu-le astfel competențe esențiale pentru protecția elevilor.
În cadrul programului, echipe mixte, formate din specialiștii Biroului pentru Situații de Urgență al Primăriei – Salvo – și personalul ISU, petrec câte o săptămână în fiecare școală înscrisă, pentru a instrui elevii și profesorii. Pentru anul școlar curent, s-au înscris 30 de școli din Timișoara.
Ultimele comentarii