După ce a lansat programele de Securitate cibernetică și de Antreprenoriat în blockchain, Universitatea de Vest din Timișoara redeschide înscrierile pentru programul postuniversitar dedicat specializării avansate în programarea prin Tehnologii web aplicate.
Preînscrierile pentru noul program postuniversitar Tehnologii web aplicate, organizat de Facultatea de Matematică și Informatică din Universitatea de Vest din Timișoara, sunt deschise până la începutul anului 2022, cursul urmând să înceapă la finalul lunii ianuarie.
Componentele aplicative propuse cursanților prin acest nou program postuniversitar, anunţă reprezentanţii UVT, cuprind elemente de programare Javascript, managementul dependințelor cu Node.js si npm, utilizarea Chrome DevTools pentru depanarea aplicațiilor web, sisteme de versionare Git și Github, gestionarea tipurilor de date, valori și referințe, funcții și clase, module ES6, manipulare DOM, introducere în ecosistemul React și sintaxa JSX, dar și alte aplicații și sisteme web corelate acestora.
Cursul se adresează persoanelor care dețin o diplomă de licență, cu un nivel minim de cunoștințe în domeniu (absolvenți de programe de licență, masteranzi, doctoranzi, programatori juniori sau începători în domeniul web, dar și persoanelor în proces de reconversie profesională). Programul “Tehnologii Web aplicate” se va derula pe parcursul a 14 săptămâni, într-o grupă de 20 de cursanți, cu o durata de pregătire de 84 ore. Absolvirea programului de studii postuniversitare duce la dobândirea unui certificat de atestare a competențelor profesionale.
Mentorii care vor susține programul sunt drd. Alexandru Robert Vlasiu, tehnical lead în domeniul aplicațiilor web, cu activitate de cercetare în: tehnologii web, bioinformatică și inteligență artificială, şi Iulian Vladu, senior Fullstack Engineer, cu experiență în dezvoltarea de aplicații web, mobile și desktop. Director de program, din partea Facultății de Matematică şi Informatică, este dr. Stelian Mihalaș, lector în cadrul Facultății de Matematică şi Informatică a UVT, iar coordonatoarea responsabilă de programele postuniversitare, din cadrul Facultății de Matematică şi Informatică, este dr. Alexandra Fortiș.
Ultimele comentarii