Medicul Dorel Săndesc, şeful Clinicii ATI a Spitalului Județean de Urgență Timișoara şi vicepreşedinte al Societății Române de ATI, i-a atras atenţia premierului Ludovic Orban, în cadrul unei întâlniri la Prefectura Timiş, că zonă de vest este defavorizată din punctul de vedere al investiţiilor în infrastructura majoră de sănătate.
Medicul Dorel Săndesc spune că, împreună cu managerul Spitalului Judeţean Timişoara, dr. Raul Pătraşcu, a susţinut, în cadrul întâlnirii cu primul-ministru Ludovic Orban, câteva proiecte pentru Timişoara:
- Institutul Oncologic. În perioada 2014-2016, când era secretar de stat în Ministerul Justiţiei, spune Dorel Săndesc, l-a „resuscitat” şi pus pe lista de obiectivelor de interes naţional, „dar a cărui realizare a stagnat inacceptabil atâţia ani”.
- Clădirea din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara, pe care am inclus-o în Programul Băncii Mondiale, care va conecta cele trei clădiri existente şi în care vor funcţiona structuri majore clinice (UPU, Bloc operator, AŢI, Centru de Mari Arşi).
- Proiectul de extindere și modernizare a Clinicilor de Ortopedie,
- Realizarea unui Spital de Urgenţă nou în Timişoara, „indiferent cum se va numi; regional sau municipal.
„De ani de zile vânez «Fete morgana» prin deşertul sistemului sanitar românesc… Pe unele le-am prins, împreună cu camarazii mei, şi s-au transformat în realitate (modernizarea ATI-ului românesc, câteva Programe naţionale pentru alte specialităţi, Clinica ATI). Sunt doar un profesionist şi de prea multe ori politicienii au sprijinit inconstant proiectele noastre, ale meseriașilor. Criza Covid este şi o oportunitate pentru sistemul sanitar, prin programele speciale de finanţare din diverse surse; astfel, aceste «Fete Morgana de Timişoara» par mai aproape ca oricând. U vânător bătrân şi unul tânăr vă cheamă: haideţi cu toții (autorităţi, politicieni, medici, comunitate) să nu le lăsăm să ne scape din nou”, transmite, pe pagina sa de Facebook, Medicul Dorel Săndesc.
Ultimele comentarii