După un final de săptămână în care teatrele din Râmnicu Vâlcea, Reșița și Odorheiu Secuiesc au desenat, la Timişoara, o hartă de cea mai bună calitate a diversității teatrului românesc, iar ieri, Marius Bodochi împreună cu muzicienii Alexandru Anastasiu și Lucian Maxim au readus pe scenă contemplația prin spectacolul său Aș vrea să-ți spun…, următoarele trei seri ale Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR), organizat anul acesta sub deviza S.O.S.2020, continuă drumul curajos al introspecției și al mărturisirii, anunţă organizatorii.
Astfel, marți, 22 septembrie, de la ora 20, Scena A ut DOR se transformă în lumea și, totodată, în oglinda istoriei unui important actor al României: Maia Morgenstern. Nu sunt eu, având ca subtitlu Maia Morgenstern, o biografie, spectacol semnat de doi mari artiști: scenografa Adriana Grand și regizorul Victor Ioan Frunză, este o incursiune duioasă și plină de umor prin viața, poveștile, cariera și sufletul artistei. Spectacolul este o producție a Teatrului Dramaturgilor Români.
Reîntâlnirea cu opera lui Marin Sorescu este întotdeauna o provocare adresată minții și emoțiilor. Miercuri, 23 septembrie, de la ora 20, Scena A ut DOR găzduiește spectacolul Teatrului Dramaturgilor Români pe unul dintre cele mai tulburătoare texte ale dramaturgiei românești contemporane: Iona. În coordonarea scenică a lui Victor Ioan Frunză, Lari Giorgescu, actor cunoscut pentru extraordinara sa expresivitate, deține rolul titular, fiind secondat de Adrian Nour și Lucian Maxim, într-o formulă inedită a piesei lui Marin Sorescu, de spectacol-concert.
Joi, 24 septembrie, ora 20, compania Unteatru prezintă Bad talks, un one-man show comic, dramatic, tulburător, fascinant în care actorul, dramaturgul și regizorul Radu Iacoban își spune poveștile, cu ajutorul unei întregi galerii de personaje ilare, ciudate, tragice – umane, în cel mai profund sens al cuvântului.
FEST-FDR – S.O.S.2020 este un eveniment organizat de Teatrul Național din Timișoara și susținut de Primăria Municipiului și Consiliul local Timișoara. Programul complet al festivalului poate fi consultat pe www.tntimisoara.com.
Bilete se pot achiziționa online pe www.tntimisoara.com sau de la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), al căror orar de funcționare este, pe întreaga durată a festivalului, zilnic între orele 11 și 19.
Ultimele comentarii