Mai multe clădiri istorice pot fi reabilitate cu sprijin financiar din partea Primăriei Timișoara

Foto: Daniel Sandu

În urma consultărilor din ultimele luni, avute de reprezentanții Biroului Reabilitare Cartiere Istorice și Monumente cu asociațiile de proprietari, administratori și proiectanți din Timișoara, executivul Primăriei a decis îmbunătățirea Regulamentului de sprijin financiar pentru reabilitarea clădirilor istorice, adoptat anul trecut, astfel încât să beneficieze de acest sprijin mai mulți proprietari de clădiri de patrimoniu, iar fondurile care pot fi accesate să fie la fel distribuite, indiferent de categoria imobilului istoric.

 

Ne-a bucurat entuziasmul asociațiilor de proprietari privind activitatea de consiliere desfășurată la biroul din Piața Traian, peste 130 de sesiuni de consiliere au avut loc din octombrie, când biroul s-a redeschis după o pauză de cinci ani. Rezultatul acestor discuții cu proprietari, proiectanți și specialiști în domeniul reabilitării se reflectă în propunerile de îmbunătățire ale programului municipalității de sprijin financiar pentru reabilitarea acestor clădiri”, declară primarul Dominic Fritz.

Potrivit acestuia, Primăria Timișoara are în lucru proiecte de regenerare urbană în mai multe zone istorice ale orașului, pe 12 străzi și patru piețe din zona Traian, concursul internațional de arhitectură pentru Piața Victoriei și șapte străzi din jurul ei şi, de asemenea, Traseul Revoluției din Piața Maria până în Parcul Regina Maria.

Prin modificarea și completarea Regulamentului de sprijin financiar pentru reabilitarea clădirilor istorice, anunţă oficialii Municipalităţii, va fi acordat același tip de sprijin financiar, respectiv sprijin financiar nerambursabil de 20% și sprijin financiar rambursabil în termen de cel mult zece ani (fără dobândă) de 80% din valoarea lucrărilor eligibile, real executate, respectiv din valoarea facturilor decontate executantului lucrărilor. Finanţarea se face pentru toate categoriile de clădiri istorice: monumente individuale, clădiri aflate în ansambluri sau situri monument istoric (clădirile din situri reprezentând 75% dintre clădirile aflate pe listele prioritare de intervenție).

În perioada dedicată consilierii cetățenilor, au mai fost depuse și analizate peste 30 de solicitări din partea proprietarilor, fiind astfel introduse pe listele prioritare de intervenție încă 14 clădiri din cartierele Fabric, Elisabetin și Iosefin, transmit reprezentanţii Primăriei. Criteriile pe baza cărora s-a făcut selecâia au fost de ordin estetic și identitar, clădirile incluse în lista prioritară fiind considerate valoroase din punct de vedere arhitectural și istoric.

Mai mult, în noul regulament sunt redefinite condițiile în care asociația de proprietari poate lua hotărârea de a accesa sprijinul financiar prin program (aceasta urmând să fie posibilă cu acordul a 2/3 din proprietari) și sunt detaliate mai multe capitole din regulament, pentru o mai bună înțelegere din partea publicului țintă (proprietari și specialiști în domeniul reabilitării).

Tot pentru a veni în sprijinul proprietarilor și în urma sugestiilor primite din partea celor care au participat la ședințele de consiliere oferite de Biroul Reabilitare Cartiere Istorice și Monumente, transmite Primăria, au fost explicate în detaliu condițiile programului, prin modificarea și completarea anexelor, respectiv a modelelor de contracte de sprijin financiar, acestea fiind prezentate distinct pe categorii de proprietari, a modelului de contract pentru servicii de proiectare (model oferit de Ordinul Arhitecților din România) și a contractului pentru servicii de execuție de lucrări. Au fost introduse și anexe noi, care reglementează mai bine situațiile semnalate de proprietari în procesul de consiliere, cum sunt, de exemplu, cele cu privire la garanția imobiliară și la garanțiile bancare solicitate în caz de neachitare a obligațiilor de plată din partea beneficiarului.

Reprezentanţii Biroului Reabilitare Cartiere Istorice și Monumente pot fi contactaţi la sediu, pe str. Ștefan cel Mare nr. 2, Piața Traian, de luni până joi, între orele  9-16.30, telefonic la numerele 0752 224 171 și 0374 555 160, ori pe mail la adresa reabilitare.monumente@primariatm.ro

Regulamentul completat și modificat a fost publicat pe site-ul Primăriei Municipiului Timișoara și poate fi consultat accesând acest link.

 

Print Friendly, PDF & Email