Un procent de 20% din valoarea totală a lucrărilor făcute la clădirile istorice de proprietarii care doresc să îşi reabiliteze faţadele imobilelor, va fi suportat de Primărie. Restul va fi susţinut de către proprietarii clădirilor, în baza unui împrumut, acordat fără dobândă, pe o perioadă de zece ani.
Viceprimarul Dan Diaconu declară că, în cadrul celei mai recente şedinţe de Consiliu Local, au fost aprobate criteriile de departajare pentru proprietarii de clădiri istorice care doresc să beneficieze de sprijin din partea Primăriei Timişoara în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare. Prioritate la reabilitare vor avea imobilele declarate monument istoric, cele înregistrate cu cod distinct în Lista Monumentelor, cele situate în piețele orașului și cele care prezintă degradări majore ale fațadei și acoperișului.
Sprijinul nerambursabil oferit de Primărie este de 20%, în vreme ce restul de 80% din bani reprezintă un credit rambursabil, pe o perioadă de zece ani, fără dobândă. Costurile generate de întocmirea întregii documentaţii tehnico-economice, la care se adaugă cele necesare obţinerii autorizaţiei de construire, revin integral, în baza unei hotărâri anterioare de Consiliu Local, asociaţiilor de proprietari.
Fondurile obţinute în acest fel de către asociaţiile de proprietari pot fi utilizate pentru efectuarea unor lucrări de refacere a faţadelor şi acoperişurilor, pentru reparaţii la acoperişurile clădirilor, pentru eliminarea igrasiei şi pentru izolarea rosturilor, dar şi pentru efectuarea unor alte lucrări care ţin de partea exterioară a imobilului.
De asemenea, conform art. 38, aliniat 5 din Legea nr. 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, în momentul alocării sprijinului financiar de către Primărie, asupra imobilului monument istoric care va beneficia de lucrări efectuate din fonduri ale Municipalităţii se instituie o garanţie imobiliară, pentru o perioadă de zece ani, în favoarea Primăriei. Bugetul alocat pentru acest an de Municipalitate pentru a susþine reabilitarea clădirilor istorice din oraş este de un milion de euro.
Prima sesiune de depunere de dosare din acest an va debuta în 12 martie şi se va încheia în 10 aprilie. Dosarele se pot depune la sediul Primăriei Timişoara, la Direcţia de Urbanism. Dacă volumul solicitărilor venite din partea timişorenilor va fi foarte mare, atunci Municipalitatea nu exclude posibilitatea de a prelungi termenul de depunere a documentaţiei.
Informaţii despre imobilele care pot beneficia de sprijin financiar din partea Primăriei Timişoara şi despre tipurile de lucrări care pot fi efectuate sunt disponibile pe site-ul Primăriei Timişoara, în cadrul secţiunii intitulate „Sprijin financiar pentru reabilitarea clădirilor istorice”. De asemenea, cei interesaţi pot obţine informaţii în scris, adresa de corespondenţă indicată fiind brcci@primariatm.ro.
Înscrisurile care trebuie să figureze în dosarul aplicanţilor includ o serie de formulare de aplicaţie standard, dar şi documente justificative asupra proprietăţii, adeverinţe de venit ale proprietarilor, proiectul tehnic şi devizul general al lucrărilor.
După epuizarea perioadei de depunere a dosarelor, se va întruni o comisie de evaluare, formată din arhitecți, proiectanți și personal de specialitate din cadrul Biroului de Reabilitare a Clădirilor Istorice, care vor decide care vor fi imobilele ce vor beneficia de fonduri pentru reabilitare în cursul acestui an, în limita fondurilor alocate de Municipalitate.
Ultimele comentarii