Lupta pentru elicopterul SMURD, între Timiş şi Arad, un subiect pur electoral?

Elicopter SMURD Arad Foto Pro TVDeşi sunt subiecte mai importante la ordinea zilei, sub aspectul infrastructurii şi al serviciilor medicale, oficialii Consiliului Judeţean Timiş par să-şi fi adus aminte brusc de elicopterul SMURD repartizat vestului ţării, în prezent cantonat la Arad. Foşti reprezentanţi ai Aviaţiei Utilitare Timişoara spun că disputa pare a fi una fără sens, atât vreme cât la Arad s-au făcut dotări aferente utilizării în scopuri medicale a acestui elicopter, în timp ce în Timiş în ultimii ani nu s-a făcut aproape nimic în acest sens pe Aeroportul Cioca.

 

“Revelaţii” oficiale

După ani de zile în care subiectul pare să nu-i fi preocupat deloc, oficialii Consiliului Judeţean Timiş par să-şi fi reamintit brusc de elicopterul SMURD repartizat pentru zona Banat, cantonat acum la Arad, solicitând aducerea acestuia în Timiş.

„Avem promisiunea că elicopterul va fi adus acasă de la Arad. Am vorbit cu domnul secretar de stat Arafat, am făcut pista, urmează să facem şi celelalte amenajări pentru gararea elicopterului.  În momentul în care noi am eliberat să nu fie niciun impediment la aterizare, decolare şi vom reuşi să facem demersurile necesare pentru avize, atunci eu spun că la 1 martie elicopterul poate fi aici”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin.

Cum era de aşteptat, contrele din partea Consiliului Judeţean Arad nu au întârziat să apară. “Noi am asigurat de la bun început toate condiţiile necesare desfăşurării în bune condiţii a serviciului medical de urgenţă cu ajutorul elicopterului. Aici mă refer la investiţia iniţială, dar şi la eforturile financiare constante, pentru ca echipajul mixt, atât cadrele medicale, cât şi piloţii, să aibă toate condiţiile necesare. Elicopterul nu este al Aradului, al Timişului, ci al Ministerului de Interne, iar menirea lui este una medicală, nu politică sau jurnalistică. Cred că pesedistul Titu Bojin a început campania electorală. Prin această declaraţie, încearcă să-şi mascheze nereuşitele din fruntea CJT şi să potolească furia timişorenilor, după ce a pierdut peste 20 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile”, a declarat Adrian Ţolea, preşedintele interimar al CJ Arad.

Schimb de replici între CJ Timiş şi CJ Arad

Schimbul de replici a continuat pe parcursul săptămânii. “Niciodată elicopterul nu a fost al Aradului. În urma discuţiilor pe care le-am avut la Ministerul de Interne s-a stabilit ca noi să fim de acord să vină elicopterul acasă, cu condiţia ca noi să putem sprijini activitatea ISU cu alte utilaje necesare şi pentru celelalte judeţe, inclusiv Aradul. Domnul Ţolea ar fi bine să se gândească la el şi la ce val l-a adus în acea funcţie. Nu am de ce să stau de vorbă cu el. Ar trebui să analizeze ce se întâmplă la el în judeţ nu să analizeze ce se întâmplă în Timiş, în Bihor sau în Caraş, pentru că şi în Arad s-au pierdut multe proiecte europene”, a declarant ulterior Titu Bojin. 

Conform acestuia, anul trecut au fost aproximativ 60 de zboruri, dacă ar fi fost o singură intervenţie pe zi personalul care a deservit elicopterul a avut 60 de zile de lucru în loc de 365.

Trebuie să ne gândim dacă susţinem ambiţiile Aradului sau susţinem o eficientizare a folosirii resurselor şi a banilor publici. Se chinuie să-şi facă campanie Adrian Ţolea. Pe mine mă cunosc cetăţenii judeţului, nu reprezint o soluţie de moment, ca în cazul domniei sale. Mai mult de 70 la sută din intervenţiile cu elicopterul au fost dirijate către Spitalul Judeţean Timişoara. Ministerul de Interne trebuie să hotărască. Sunt convins că ministerul şi-a făcut un calcul din punct de vedere economic şi din punct de vedere al afluirii unor judeţe către Spitalul Judeţean Timişoara”, a mai declarat preşedintele CJ Timiş.

În urma acestui drept la replică, a venit o altă precizare din partea CJ Arad. “Elicopterul nu este nici al CJ Timiş, nici al CJ Arad, ci al Ministerului de Interne. Medicii sunt plătiţi nu de Timiş, ci prin Timiş, de Ministerul Sănătăţii. Numărul real al intervenţiilor cu elicopterul a fost, în 2015, de 432, nu 60, cum afirma domnul Bojin. Elicopterul SMURD nu are regim de ambulanţă, să lucreze 24 din 24, ci este folosit doar la urgenţe deosebite, în special accidente rutiere. Or, Aradul sau Hunedoara au un trafic mult mai intens decât Timişul sau Caraşul”, au specificat reprezentanţii CJ Arad.

Menţionând că Aradul găzduieşte elicopterul deoarece are poziţionarea optimă, şi geographic, şi ca intensitate a urgenţelor, dintre toate judeţele pe care le deserveşte, adică Bihor, Hunedoara, Arad, Timiş şi Caraş.

Şi, ca o ultimă precizare, costurile lunare ale CJ Arad cu elicopterul SMURD se ridică la 2.500 de euro. Astfel, în cei patru ani şi două luni, de când elicopterul SMURD este la Arad, CJ Arad a bugetat cu 148.375 de euro activitatea acestuia, la care se adaugă alţi 25.000 de euro, cheltuieli cu amenajarea locaţiei. „Este o sumă pe care arădenii au plătit-o din bugetul judeţului pentru cazurile din toate judeţele pe care elicopterul le deserveşte. Practic, costurile sunt plătite de Guvern, prin Ministerul de Interne şi Ministerul Sănătăţii, respectiv de judeţul Arad”, spun oficialii CJ Arad.

„De la început, doresc să precizez că declaraţiile domnului Bojin pe această temă sunt politice, nu ţin de funcţia administrativă ocupată de dumnealui. Domnul Bojin face un joc politic periculos. «Am vorbit la Bucureşti» ţine de traficul de influenţă, nicidecum de argumente logice pentru care elicopterul SMURD să fie mutat. În această dispută, pe dumnealui îl preocupă statutul meu prezent şi viitor. Personal, am în vedere atât prezentul, cât şi viitorul, dar îi reamintesc domnului Bojin că ar trebui să-l preocupe mai mult trecutul dumnealui, care s-ar putea să-l bântuie când îi e lumea mai dragă”, a ţinut să mai menţioneze Adrian Ţolea.

Curiozităţi la Aviaţia Utilitară

Reacţia din momentul de faţă a reprezentanţilor CJ Timiş, cu privire la revendicarea elicopterului SMURD li se pare greu de înţeles şi unor foşti reprezentanţi din conducerea Aviaţiei Utilitare Timişoara, care spun că, dincolo de declaraţii, în Timiş s-au făcut extrem de puţine lucruri pentru asigurarea infrastructurii şi dotărilor medicale necesare pentru cantonarea elicopterului SMURD. “Eu am spus de la început că aveam condiţii pentru cantonarea acestui elicopter la Aeroportul Cioca. La momentul repartizării însă, fostul ministru de Interne, Traian Igaş ,şi preşedintele Consiliului Judeţean Arad au tras spuza pe turta Aradului. Între timp, în Timiş nu s-a mai pregătit nimic pentru infrastructura şi dotările medicale necesare pentru aducerea elicopterului. Nu s-au luat niciun fel de măsuri pentru punerea în aplicare a cerinţelor minime, iar în Arad s-a tăcut şi s-a făcut. Acum e ca în Germania, raportat la dotările medicale aferente, în timp ce la noi s-a rămas ca pe vremea lui Decebal. Nu înţeleg de ce se face acum tam-tam pe această temă, ştiindu-se că ani de zile nu s-a făcut absolut nimic”, ne-a declarant Pascu Lup, fost director al Aviaţiei Utilitare Timişoara.

Controverse vechi

În septembrie 2010, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii anunţau că vor repartiza la Timişoara un elicopter care să poată fi folosit de către reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă la intervenţii dificile, făcute în regim de urgenţă – accidente de circulaţie grave, arşi şi bolnavi care au nevoie de operaţii urgente. Până la urmă, elicopterul SMURD, care urma să fie gestionat şi de structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, şi de cele ale Ministerului Sănătăţii, a fost repartizat în iunie 2011 la Arad, nu la Timişoara, aşa cum se promisese iniţial.

Atunci se spunea în Timiş că Aviaţia Utilitară Timişoara a fost creată, încă din 1962, ca structură care să aibă toată infrastructura necesară unei baze aeriene de uz medical – spaţii pentru aterizare sau hangar pentru heliport. Tot atunci se mai spunea că în în zona Aeroportului Utilitar i-a fost alocată Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, prin hotărâre de Consiliu Local, o suprafaţă de teren care are toate utilităţile pentru a funcţiona ca bază aeriană S.M.U.R.D. Locaţia era considerată cu atât mai bună cu cât în zonă urma să se demareze construcţia Spitalului Regional, pe locul a ceea ce se intenţiona a fi noul Spital Municipal Timişoara.

Print Friendly, PDF & Email