„Lulu. O mascaradă” se joacă în Curtea cu castan

Lulu premiera1După ce în luna aprilie premiera spectacolului „Lulu. O mascaradă” s-a jucat la Galeria Jecza, cu casa închisă, această piesă de teatru este acum repusă în scenă, la Timişoara. De data aceasta, la Casa Artelor.

 

Lulu. O mascaradă, spectacolul producţie a Asociaţiei Simultan şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş, va fi jucat din nou vineri, 5 iunie, de la ora 21,30, în Curtea cu castan, de la Casa Artelor, de pe str. Augustin Pacha nr. 8, anunţă, printr-un comunicat, organizatorii.

Premiera spectacolului, regizat de Alexandru Mihăescu, a avut loc în luna aprilie, la Galeria Jecza, unde s-a jucat cu casa închisă.

Lulu. O mascaradă este o alegorie a emancipării femeii, urmărită prin întrepătrunderea dintre câteva momente-cheie ale gândirii feministe şi evoluţia artelor vizuale, la care artistele au contribuit major, spun reprezentanţii Casei Artelor. Adăugând că, în plan realist, este înfăţişat efortul unei femei de a scăpa dintr-o relaţie nefastă şi de a-şi regăsi puterea de a iubi oamenii şi lumea: „Pentru a se putea obiectiva, femeia este obligată să se recunoască într-o versiune a ei înseşi aflată într-un moment biologic mai fast, la prima tinereţe. Cea care iniţial pare să îi fie rivală, răpitoarea Lulu, râvnită de bărbaţi şi lipsită de interioritate reală, devine, pe măsură ce dialogul avansează, însăşi vocea unei conştiinţe mai sigure de sine, mai mature şi mai apte de autocunoaştere”. Obstacolele şi dilemele pe care conştiinţa sa i le înfăţişează în acest proces de autocunoaştere şi eliberare sunt proiectate în planul mai vast al devenirii autopercepţiei feminine în Occidentul ultimelor două secole. „Astfel, tablourile secvenţiale sunt deopotrivă trepte pe drumul autoregăsirii de sine, precum şi oglindiri ale personajului în câteva dintre momentele importante ale artei feministe, dacă înţelegem prin aceasta împletirea dintre autoreprezentarea feminităţii şi arta vizuală. În felul în care au conceput-o câteva talentate fotografe, performere şi artiste video, arta feministă este un joc conştient şi bine susţinut cu măşti,  propuse ca formule identitare pentru femeile din societăţile tradiţionale şi moderne. E o mascaradă, o petrecere de măşti, dar fără scopul gratuit al purei etalări, ci cu acela al reflecţiei şi autocunoaşterii”, mai spun organizatorii

Lulu. O mascaradă este o adaptare după textul Lulu, de Frank Wedekind şi după documente biografice de Maya Deren, Inga Svala Thorsdottir şi Contesa de Castiglione. Rolurile vor fi interpretate de actorii Claudia Ieremia, Ana Munteanu şi Bogdan Spiridon.

Coregrafia spectacolului îi aparţine lui Tünde Baczo, de decor e responsabil Zsolt Fehervári, de costume, Simona Vegh, de light design, Lucian Moga, de video design, Lucian Matei, iar muzica îi aparţine lui Sebastian Hamburger.

Preţul unui bilet este de 25 de lei sau 20 de lei, pentru categoriile de spectatori care au în mod curent reducere.

Print Friendly, PDF & Email