Lituania şi Norvegia, finalistele Campionatului European de Volei de plajă , de la Timişoara

Sursă foto: monsevents.ro

Campionatul European de Volei de plajă U22, mai important eveniment sportiv desfășurat la Timișoara în acest an și unul din evenimentele majore organizate în România în 2023, disputat la Timișoara, s-a încheiat cu cele două finale. Lituania este noua campioană europeană la Volei de plajă U22 feminin, în vreme ce Norvegia și-a adjudecat titlul continental la masculin.

 

Pe arena amenajată în fața Operei Naționale Române s-au desfășurat, în perioada 26-29 iulie, semifinalele feminine și masculine, urmate de finalele competiției. La feminin, Lituania a învins Cehia, în trei seturi, devenind campioană europeană. Norvegia a câștigat contra Germaniei finala masculină, obținând titlul european. Podiumul a fost completat de Spania la întrecerea feminină, care a învins echipa Letoniei. De cealaltă parte, pe tabloul masculin, locul trei și medalia de bronz au revenit reprezentanților Letoniei care s-au impus în fața Austriei. Cea mai bine clasată echipă a României a fost cea masculină care a depășit faza grupelor, fiind depășită în primul tur cu eliminare directă de către reprezentanta Belgiei.

Alături de cei 128 de sportivi reprezentând 64 de echipe din 35 de țări, au participat 120 de persoane în staff-ul de organizare. Meciurile au fost disputate pe 4 terenuri de joc, fiind utilizate, totodată, și 3 terenuri de antrenament la baza CSM. În total au fost folosite 1.300 de tone de nisip cuarțos dintre care 320 de tone exclusiv pentru arena din Piața Victoriei.

Tribunele au fost pline încă de la meciurile din faza grupelor, pe toată perioada celor trei zile de desfășurare a competiției, astfel încât, numărul spectatorilor a depășit 1.500 pentru fiecare zi de eveniment. Interesul timișorenilor pentru acest sport îi determină pe organizatori să ia în considerare Timișoara pentru organizarea unor ediții viitoare naționale sau internaționale.

De asemenea, organizatorii festivalului de volei de plajă Mons au anunțat intenția organizării unei ediții viitoare la Timișoara. Organizatorii evenimentului, Dan Jitaru, antrenor de volei de peste 20 ani, cu rezultate remarcabile atât la feminin cât și la masculin, la nivel național si internațional, respectiv Andrei Dinu, organizatorul Sibiu Sands – cel mai mare turneu de volei pe plajă din România, își doresc ca România să aibă un loc merituos pe harta Europei a voleiului de plajă și să crească popularitatea acestui sport în rândul tinerilor și familiilor.

Campionatul European de Volei de plajă a fost organizat de către CSM Timișoara și Clubul Sportiv Timișoara Youth Sport Academy, cu sprijinul Ministerului Sportului, Federației Române de Volei, Primăriei Municipiului Timișoara si al Consiliului Județean Timiș.

 

Print Friendly, PDF & Email