Președinta Parlamentului European a acceptat invitația de a veni la Timișoara

Roberta Metsola si Dominic Fritz. Sursă foto: PMT

În cadrul întâlnirii cu primarul Timişoarei, Dominic Fritz, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și-a exprimat interesul de a participa anul viitor la Timișoara la evenimentele organizate cu ocazia deținerii titlului de Capitală Europeană a Culturii.

 

“M-am simțit onorat de deschiderea pe care președinta Parlamentului European, Roberta Metsola a arătat-o pentru Timișoara. A fost entuziasmată de cât de relevantă este povestea Timișoarei cu diversitatea și potențialul ei de inovare, în contextul actual european”, spune primarul Dominic Fritz, aflat azi la Bruxelles într-o campanie de promovare a Timișoarei 2023.

Cei doi au vorbit și despre aderarea României la zona Schengen, primarul Timișoarei susținând, din nou, că e timpul ca Europa să devină una și să doboare bariera Schengen. “Doamna președinte a reconfirmat poziția Parlamentului European exprimată în rezoluția adoptată în octombrie, prin care susține aderarea României și Bulgariei la zona Schengen”, transmite Dominic Fritz.

În cadrul întrevederii – la care a participat şi europarlamentarul USR Vlad Gheorghe –, primarul Dominic Fritz a răspuns pozitiv propunerii Robertei Metsola ca Timișoara să se alăture campaniei de solidaritate europeană „Generators of hope”, pe care președinta Parlamentului European a inițiat-o recent. Campania își propune să ajute poporul ucrainean prin furnizarea de generatoare de energie, după ce peste 30% din centralele electrice ale Ucrainei au fost avariate sau distruse în timpul războiului, lăsând 10 milioane de ucraineni fără electricitate, în perioada iernii.

De altfel, imediat după invazia trupelor rusești în Ucraina, Primăria Timișoara, cu sprijinul Profi, a trimis la Cernăuți generatoare de curent, într-un transport umanitar.

Print Friendly, PDF & Email