Azi a fost inaugurată linia de troleibuz care leagă Timişoara de Dumbrăviţa, aceasta devenind , astfel, prima localitate periurbană.
Extinderea reţelei de troleibuz până în Dumbrăviţa este un proiect cu fonduri europene, dezvoltat de Primăria Timişoara în parteneriat cu Primăria Dumbrăviţa şi Consiliul Judeţean Timiş. Un proiect depus la ADR Vest în 15 februarie 2012. Valoarea contractului – semnat un an mai târziu, în 29 ianuarie 2013 – este de 17.228.694,14 lei cu TVA, iar perioada de implementare, de 34 luni, din care perioada de execuţie a lucrărilor, de 12 luni.
Proiectul a vizat extinderea liniei 14 de troleibuz, de la intersecţia dintre Calea Sever Bocu şi strada Ion Ionescu de la Brad, din Timişoara, până în Dumbrăviţa, la sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Petőfi Sandor şi Ghioceilor. Traseul, lung de 3,7 kilometri, din care doar 400 de metri sunt pe teritoriul Timişoarei, cuprinde 12 staţii de troleibuz. Lăţimea carosabilului este de 13 metri.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, azi, că linia troleibuzului 14 va fi extinsă în funcţie de gradul de solicitare: „Vom vedea pe parcurs cum funcţionează şi ne vom adapta cerinţelor populaţiei, totul depinde de gradul de interes. Acesta este prima linie de troleibuz extinsă, urmeză în scurt timp şi inaugurarea conexiunii cu Giarmata.”
Proiectul a fost realizat de Institutul de Cercetări în Transporturi – Incertrans Bucureşti, iar execuţia lucrărilor este făcută de Martin Rose România SRL în asociere cu Electromontaj SA, Electroline AS şi RSG Reparaţii Generale SRL.
Primăria Timişoara anunţă că, pentru sporirea confortului cetăţenilor şi pentru asigurarea siguranţei circulaţiei auto şi pietonale, a fost amenajată intersecţia dintre Calea Sever Bocu, str. Ion Ionescu de la Brad şi str. Armoniei, prin executarea unei giraţii, Calea Sever Bocu a fost amenajată ca o stradă de categoria a II-a, cu patru benzi de circulaţie, câte două pe sens, până la intersecţia cu str. Constructorilor, a fost realizată intersecţia dintre Calea Sever Bocu şi str. Constructorilor, prin executarea benzilor de stânga pe str. Centura şi str. Constructorilor, iar pentru siguranţa citculaţiei, această intersecţie a fost semaforizată.
Lucrările au fost executate de Sylc Con Trans SRL şi au început în august, valoarea acestora fiind de aproximativ două milioane de lei fără TVA, fondurile fiind alocate exclusiv de la bugetul local.
Ultimele comentarii