După ce, ani de zile, Statul român a retrocedat, în Timiş, sute de kilograme de aur celor care susţineau că au fost victimele confiscărilor abuzive făcute de Miliţia ceauşistă, s-a instituit un punct final pentru “febra aurului”, stabilindu-se că după 31 decembrie 2009 nu se mai admit revendicări. Deşi au avut la dispoziţie ani buni pentru a înainta în instanţă acţiuni de revendicare, câţiva petiţionari din Timiş au contestat recent la Curtea Constituţională impunerea acestui termen limită. Ar fi suficient să fie admisă o singură contestaţie pentru ca Banca Naţională să fie nevoită din nou să-şi golească rezervele de aur.

Limite contestate

Dacă reprezentanţii Băncii Naţionale credeau că lungul şir al revendicărilor de metale preţioase confiscate de Miliţia ceauşistă se va încheia odată cu finalul anului 2009, după care se preciza că nu se vor mai accepta revendicări, aceştia ar putea avea surprize. În acest an au fost formulate către Curtea Constituţională mai multe excepţii de neconstituţionalitate care au plecat de pe rolul unor instanţe din Timiş. În aceste excepţii, petiţionarii contestă data limită impusă de lege, 31 decembrie 2009, considerând că o astfel de limitare ar aduce atingere liberului acces la justiţie.

CCR a analizat deja o astfel de sesizare, la începutul anului, decizia fiind publicată zilele trecute în Monitorul Oficial. Excepţia respectivă a fost ridicată în Dosarul nr. 29.090/325/2012 al Tribunalului Timiş – Secţia Civilă, într-o cauză având ca obiect restituirea metale preţioase. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că prin limitarea termenului în care se poate solicita restituirea unor obiecte din aur se încalcă prevederile legale privind accesul liber la justiţie, iar prin decăderea din dreptul de a mai introduce o asemenea acţiune se aduce atingere prevederilor constituţionale.

Tribunalul Timiş, prin Secţia I Civilă, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate apare ca neîntemeiată, “în condiţiile în care reglementarea modalităţii şi a condiţiilor de restituire a bunurilor preluate abuziv în perioada comunistă este opţiunea legiuitorului, acesta neavând o obligaţie în acest sens, iar, în concret, prin prelungirea termenului acordat iniţial au fost respectate exigenţele liberului acces la justiţie, garanţiile cerute de acest principiu fiind de altfel asigurate de ansamblul procedurii instituite prin actul normativ cu caracter special”. Judecătorii Tribunalului Timiş au mai spus că reclamantul, fiind anterior deposedat de bunuri, nu era, la momentul analizei, decât titularul unei speranţe de a şi le vedea readuse în patrimoniu, nemaiavând, cu puterea evidenţei, calitatea de proprietar – aceasta fiind finalitatea demersului judiciar promovat.

În cauză li s-a cerut puncte de vedere şi celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului.

Avocatul Poporului a arătat că nu este de acord cu teoria conform căruia instituirea limitei de formulare a revendicărilor, până în 31 decembrie 2009, ar încălca prevederile din Constituţie privind garantarea dreptului de proprietate, susţinând că această teorie este neîntemeiată. Întrucât, se spune, prevederile legale criticate nu numai că nu atentează la dreptul de proprietate, “care a fost grav lezat în timpul regimului trecut, ci, dimpotrivă, creează posibilitatea reconstituirii sale pe calea acţiunii în justiţie, introdusă cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.”  

CCR, analizând cazul, s-a declarat de acord cu cererea BNR – Sucursala Regională Timiş, care a solicitat respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.

Acesta este însă doar una dintre cele patru excepţii de acest fel plecate la începutul acestui an de pe rolul instanţelor din Timiş către CCR. Şi este de ajuns ca una dintre ele să fie mai bine argumentată, pentru ca, prin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, CCR să anuleze limita instituită pentru revendicări, iar “febra aurului” să reînceapă în Timiş.

Solicitările de restituire de metale preţioase, un fenomen scăpat de sub control

Timişul este unul dintre judeţele unde fenomenul solicitărilor de restituire de metale preţioase confiscate înainte de 1989 a cunoscut o amploare fără precedent, în ultimii zece ani.

Deşi din cauza amplorii pe care o luase acest s-a stabilit că 30 decembrie 2009 e data-limită până la care se mai pot introduce acţiuni de acest gen, în mai multe instanţe din Timiş au continuat să se deruleze procese similare, unele iniţiate prin diverse demersuri judiciare, cum ar fi contestările în anulare ale unor sentinţe pronunţate de instanţă. Maratonul judiciar a continuat, deci, sub diverse forme, deşi din 1990 şi până în prezent BNR a restituit peste trei tone de aur.

În instanţele din Timiş, cantităţi mari de aur confiscat de la cetăţeni străini, de regulă italieni, au ajuns să fie revendicate de către persoane din Timişoara, de regulă de etnie rromă. Acestea susţin în instanţă că sunt proprietarii aurului confiscat de Miliţia ceauşistă şi că respectivii cetăţeni italieni ar fi inexistenţi. Într-un astfel de proces, ajuns recent în ultima fază la Curtea de Apel Timişoara, a fost revendicat aurul confiscat de la doi cetăţeni italieni, care mai apar pomeniţi în mai multe procese de acest gen: Cogo Alessandro (menţionat şi în alte trei procese de restituire de metale preţioase din instanţele timişene) şi Salori Horatius. Martorii, foşti ofiţeri de la Direcţia Economică a Miliţiei timişene, au ajuns să conteste în instanţă existenţa acestor cetăţeni, susţinând că “deşi în acte se menţionează că obiectele de aur s-au ridicat de la cetăţenii italieni – pârâţi în prezenta cauză – din probe rezultă că au aparţinut şi s-au ridicat de la reclamantă, aceşti pârâţi neputând fi identificaţi din cauza datelor incomplete din acte”.

BNR, instituţia de la care se solicita restituirea aurului, şi-a manifestat, prin sucursala de la Timişoara, îndoiala cu privire la onestitatea acestei acţiuni, menţionând că “foştii lucrători ai Miliţiei nu relatează date concrete care să permită conturarea cadrului care a făcut posibilă singularizarea în memoria acestora a măsurii confiscărilor, în contextul în care aceştia au participat la nenumărate astfel de activităţi”. Totodată, a arătat că “se îndoieşte de veridicitatea susţinerilor martorilor, în condiţiile în care inventarele întocmite pe numele unor cetăţeni străini sunt înscrisuri autentice pentru care operează prezumţia de legalitate şi autenticitate în raport cu declaraţiile martorilor”.

Cu toate acestea, argumentaţia BNR nu a fost acceptată, fiind contestată însăşi existenţa italienilor în cauză. Miza unui singur proces de acest gen a constat în lingouri în greutate totală de 200 de grame, bijuterii în greutate de 716,50 de grame, cinci bare laminate în greutate de 1.000,32 de grame, şase plăcuţe laminate în greutate de 439,48 de grame, un lingou mic în greutate de 100 de grame şi bijuterii în greutate de 997,72 de grame, bunuri aparţinând, în bună parte, cetăţenilor italieni consideraţi “inexistenţi”.

Nu este însă un exemplu singular. Anul trecut, la Tribunalul Timiş, într-un proces de restituire finalizat în cele din urmă cu respingerea cererii, instanţa solicita Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date să facă investigaţii în Africa pentru a-i comunica informaţii cu privire la domiciliul şi reşedinţa lui Mamadou Aliou Sow, domiciliat în Guineea Ecuatorială. Africanul era şi el invocat ca persoană inexistentă, aurul confiscat pe numele său fiind revendicat de alte persoane.

O investigaţie nefinalizată

Abia după ani buni de restituiri controversate, în pofida faptului că existau informaţii cunoscute legate de aceste procese controversate, datele legate de cauze judecate cel puţin ciudat, a căror miză era aşa-numitul aur al miliţienilor, au ajuns şi la fostul serviciu de informaţii al Ministerului Justiţiei, Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie (continuatoarea SIPA), care s-a arătat interesat de ce se întâmpla la Timişoara, în aceste procese. Lucrurile par să se fi terminat, din punct de vedere al investigării fenomenului, odată cu desfiinţarea DGPA, în 2006, şi ar fi interesant de aflat ce date se regăsesc, în privinţa aurului miliţienilor, în arhiva fostei SIPA, pe care acum, Ministerul Justiţiei pare foarte dornic să o preia.

“Pe aceste speţe, Miliţia lucra în colaborare strânsă cu Securitatea. Se cunosc cazuri, inclusiv pe plan local, în care Securitatea îşi infiltra oameni în cercurile în care ştia că se tranzacţionează cantităţi mari de metale preţioase. Exista un compartiment special la Miliţia Timiş, care se ocupa doar de aceste confiscări, realizate în baza Legii Ilicitului. Însă nu ştiu în ce măsură o parte din miliţienii activi atunci îşi mai pot aminti cu precizie de la cine şi ce metale preţioase au confiscat”, spune istoricul Vasile Dudaş, şeful secţiei de Istorie din cadrul Muzeului Banatului, specializat pe istorie modernă şi contemporană.