Liliecii „de autostradă”, aduşi din Hunedoara în Timiş

După ce a fost desemnată drept impediment care afectează lucrările la autostrada Lugoj-Deva, colonia de lilieci din zona Şoimuş va fi luată şi adusă în Timiş, la Româneşti. Un muzeograf de la Secţia de Ştiinţe Naturale a Muzeului Banatului spune că nu ştie dacă o asemenea operaţiune mai are vreun precedent undeva în lume.

 

Demers oficializat

Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara a anunţat, zilele acestea, că a emis autorizaţia pentru strângerea  celor circa 60 de lilieci din Peştera Tunel, comuna Şoimuş, care, conform Ministerului Transporturilor, ar fi ţinut pe loc aproximativ doi ani construcţia autostrăzii Lugoj-Deva, pe o porţiune de câteva sute de metri.

Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Hunedoara, Georgeta Barabaş, a anunţat că urmează să treacă la „recoltarea/capturar3]1ea exemplarelor de lilieci existente în peştera-tunel din comuna Şoimuş şi relocarea acestora în Peştera Româneşti, din Timiş””.

Peştera de la Şoimuş se află în perimetrul Lotului IV din Autostrada Lugoj-Deva, delimitat de localităţile Ilia şi Şoimuş, cu o lungime de 22 de kilometri. Lucrările la acest segment sunt întârziate. Conform datelor CNAIR, lucrările, a căror valoare este de peste 419 milioane de lei, au început în noiembrie 2013 şi aveau termen de finalizare mai 2016.

Pe de altă parte, unii specialişti din domeniu spun că este greu de apreciat dacă relocarea liliecilor se va dovedi benefică. „Eu nu ştiu dacă s-a făcut undeva în lume aşa ceva. Liliecii nu pot fi ţinuţi în captivitate. Şi dacă vor fi duşi într-o peşteră cum e cea de la Româneşti există posibilitatea să fie respinşi de colonia de lilieci care există deja acolo. Pare genul de iniţiativă venită mai degrabă din partea unui contabil sau a unui funcţionar care nu are prea multe cunoştinţe legate de acest domeniu”, declară biologul Sretko Milanović, de la Secţia de Ştiinţe Naturale a Muzeului Banatului Timişoara.

 

„Revelaţii” târzii

După pasajele pentru urşi, descărcările proiectate aiurea şi traversările de cimitire, construcţia autostrăzii Lugoj-Deva s-a „lovit” de acest obstacol al liliecilor.

Târziu, după proiectare şi execuţia de lucrări în zonă s-a descoperit că în peştera de la Şoimuş ar trăi câteva zeci de lilieci dintr-o specie protejată, şi, pentru a nu-i perturba, va fi nevoie de amenajarea unui nou pasaj subteran, care nici măcar nu era în curs de proiectare. Ulterior s-a venit cu ideea transportării liliecilor în Timiş.

„Se încearcă revizuirea acordului de mediu pentru că autostrada trebuie să treacă pe acolo. Nu sunt sute, mii de lilieci, sunt de ordinul zecilor. E specie protejată, aflată în top zece pe cale de dispariţie. Rezolvarea în acest caz sunt discuţiile purtate cu cei de la Mediu, pentru găsirea de soluţii alternative”, declarau anul trecut reprezentanţii CNAIR.

Liliecii şi faptul că, în urma unor explozii la o carieră din zonă „terenul a început să alunece un pic”, după cum se exprimau reprezentanţii CNAIR au fost desemnate ca fiind cele mai recente probleme legate de realizarea lotului 4 al tronsonului de autostradă Lugoj-Deva.

Print Friendly, PDF & Email