La Timişoara va fi organizat un protest pentru susţinerea românului din Norvegia, ai cărui copii au fost luați de autorități.
Alianța Familiilor din România anunţă că va protesta sâmbătă, 9 ianuarie, de la ora 11, în faţa Prefecturii Timiş, împotriva abuzurilor Barnevernet (Instituția Protecției Copilului din Norvegia) și în semn de solidaritate cu familia Marius și Ruth Bodnariu. Acestei familii Statul Norvegian i-a luat, recent, cei cinci copii. Acţiunea, anunţă organizatorii, va avea sprijinul Comunităților Creștine din Timișoara.
Aceştia spun că protestează pentru că, până la această oră, nu sunt clare câteva aspecte privind procedura de confiscare a celor cinci copii. În plus, acuză Barnevernet de reacţie abuzivă şi afirmă că nu există evidențe de abuz fizic sau psihic asupra copiilor, în schimb ar exista presiuni asupra mamei să declare că tatăl este abuziv şi amenințări la adresa tatălui, să nu facă public cazul, riscând să nu-și mai vadă copiii niciodată.
„Prin acest protest aducem în fața opiniei publice abuzurile care se petrec în Norvegia, țară considerată model de civilizație. Cazul de față nu este singular, Norvegia având mai multe conflicte diplomatice de aceași natură cu Lituania, Polonia, Slovenia, Turcia, Brazilia, India, Rusia, Cehia”, transmit, printr-un comunicat, reprezentanţii Alianței Familiilor din România, Samuel Tuțac şi Viorel Țuț.
Adăugând că, prin organizarea acestui protest îşi arată solidaritatea cu familia Marius și Ruth Bodnariu şi anunţă că vor susţine cauza lor până la o rezolvare favorabilă. „Denunțăm acțiunile abuzive, iraționale și inumane față de o familie normală, creștină. În același timp vrem să atragem atenția tuturor românilor care vizitează Norvegia împreună cu copiii, că se expun pericolului de a li se confisca copiii în baza unor motive banale care în alte țări civilizate nu sunt de natură să pericliteze sănătatea fizică și psihică a copiiilor”, atrag atenţia reprezentanţii AFR.
Aceştia mai spun că Marius și Ruth Bodnariu sunt o familie mixtă româno-norvegiană care locuiește în Norvegia de zece ani, având cinci copii: Juditte Eliana, în vârstă de nouă ani, Naomi Daniela (şapte ani), Matthew Samuel (cinci ani), John Daniel (doi ani) și Levi Ezekiel (trei luni). Marius este licențiat în Ingineria Sistemelor și Informatică Aplicată la Universitatea Politehnică București, cu experiență la Romanian Air Traffic Services Administration, fiind angajat al Primăriei Redal, Naustdal, iar Ruth este asistentă medicală de specialitate pediatrică la spitalul din orașul Forde.
În 16 noiembrie 2015, Statul norvegian, prin Instituția de Protecție a Copilului, Barnevernet, le-a confiscat copiii, dându-i în plasament în trei familii diferite. Procedura de confiscare a copiilor familiei a fost declanșată în urma unui denunț telefonic a directorului şcolii din Vevring, unde Eliana și Naomi sunt eleve. În denunț, acesta își exprima îngrijorarea privind educația religioasă pe care fetițele o primesc acasă, menționând că părinții și bunica sunt creștini radicali şi fetițele sunt învățate că „Dumnezeu pedepsește păcatul” și că acest fapt le-ar crea un handicap.
În urma acestui denunț, fără a notifica familia în prealabil, în 16 noiembrie2015, reprezentanţi ai Barnevernet Naustdal a le-au luat pe fetiţie în custodie, direct de la şcoală, după care, împreună cu Poliția, au mers acasă la familia Bodnariu, de unde a luat în custodie și pe cei doi băieți, Matei și Ioan. Mama a fost arestată și dusă la sediul Poliției locale, aceași procedură de arestare aplicându-se și tatălui, care era la serviciu. După câteva ore de interogatoriu în lipsa unui avocat, Marius și Ruth Bodnariu au fost eliberați împreună cu bebelușul, nefiind considerați periculoși, și li s-a comunicat faptul că în următoarea zi li se va explica despre ce este vorba. În 17 noiembrie, contrar declarațiilor din ziua precedentă, Barnevernet a luat în custodie și bebelușul, stabilin că cel mic poate fi văzut doar de două ori pe săptămână, că cei doi băieți pot fi văzuți doar de mamă,o dată pe săptămână, iar că cele două fete nu pot fi văzute deloc de către părinți.
„Modul în care au decurs lucrurile a produs un șoc puternic părinților, având în vedere că sunt părinți responsabili, care își iubesc copii, părinți care au asigurat un mediu propice creșterii lor. Până la acea dată, Marius și Ruth Bodnariu nu au primit niciun avertisment din partea autorităților în care să fie atentionați de deficiențe în creșterea și educarea propriilor copii”, atrag atenţia Samuel Tuțac şi Viorel Țuț.
Aceştia mai spun că, în momentul de faţă, copiii sunt ținuti nejustificat în trei familii surogat, iar în 15 decembrie 2015, în urma unei întâlniri cu reprezentanţii Barnevernet, părinților li s-a comunicat că autoritarea de protecție a copilului vrea să îi cunoască mai bine și să-i consilieze abia în luna februarie a acestui an, dar că în același timp demarează procedura de adopție pentru toți cei cinci copii ai familie.
Reprezentanţii Alianței Familiilor din România mai transmit că astfel de metode și atitudini îi determină să acuze Barnevernet şi, implicit, Statul norvegian de lipsă de transparență, de amenințări și intimidări asupra familiei şi asupra avocaților implicaţi în aceste cazuri (unii dintre ei rămânând fără licenţă). Şi atrag atenția românilor care vizitează Norvegia împreună cu copiii, „că se expun pericolului de a le fi confiscaţi copiii, în baza unor motive banale care, în alte țări civilizate, nu sunt de natură să pericliteze sănătatea fizică și psihică a copiiilor”.
Ultimele comentarii