Senatul Uniunii Teatrale din România a anunțat azi nominalizările pentru premiile UNITER. Printre nominalizări se numără și cea a regizoarei Irisz Kovacs pentru Tschick. De ce am furat mașina, o producție a Teatrului German de Stat din Timişoara.
Printre nominalizări se numără și cea a regizoarei Irisz Kovacs pentru Tschick. De ce am furat mașina, adaptare scenică de Robert Koall, după romanul lui Wolfgang Herrndorf. Spectacolul a avut premieră la Teatrul German de Stat în luna ianuarie 2023.
Tschick. De ce am furat mașina spune povestea lui Maik și a lui Tschick, doi adolescenți care cred că trebuie să existe și o altă lume decât cea pe care o cunosc acasă și la școală. Maik provine din clasa de mijloc germană, iar pentru părinții lui drumurile s-au despărțit de mult, chiar dacă încă locuiesc sub același acoperiș. Maik se consideră un străin, așa cum se consideră și Tschick, a cărui familie s-a mutat din Rusia în Germania. La început, singurul lucru pe care cei doi îl au în comun este sentimentul de a fi străini într-o societate care le creează dificultăți. Cu o mașină furată, ei decid să fugă din Berlin și pornesc într-o călătorie care va deveni o odisee. La finalul ei se află explorarea realității și autoexplorarea. Ei ajung să cunoască oameni care nu-și dedică viața consumului, dar care dau dovadă de bunătate și solidaritate. Maik și Tschick descoperă libertatea, poezia lumii și prietenia unuia față de celălalt. În același timp, Maik cunoaște pentru prima dată sentimentul dragostei cu Isa, o fată de aceeași vârstă care locuiește într-o groapă de gunoi și care, aparent, este și ea pe fugă.
Irisz Kovacs, în vârstă de 25 de ani, este regizoare de teatru și fotografă. A fost câștigătoarea festivalului-concurs D-butan-T 2021 și regizoare la rezidența Fresh Start de la Reactor de Creație și Experiment, unde s-a născut spectacolul Un copil pe un litru de benzină, jucat în cadrul Festivalului „Șerban Ionescu”, Fest FDR, Undercloud. Pentru spectacolul 8 tați, de la Teatrul de Stat Constanța, selectat în cadrul Festivalului Național de Teatru, a fost nominalizată la premiul Uniter pentru debut.
„Ce m-a atras la «Tschick. De ce am furat mașina» este faptul că, deși este o piesă adresată publicului tânăr, ea nu își arogă o poziție moralizatoare. Am regăsit aici atât prietenia băiețească pe care am invidiat-o toată copilăria, cât și fantezia escapistă pe care am păstrat-o întreaga viață: dorința de a lua mașina și a conduce fără destinație, fără program, fără repercusiuni. Deși nu ne ceartă, nu ne spune să ne ținem de școală sau să fim politicoși cu adulții, Tschick îndrăznește totuși să ne spună cum ar trebui să trăim: pentru și întru tandrețe”, spune Irisz Kovacs.
Juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Alina Epîngeac, Cristina Rusiecki și Octavian Szalad. Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023.
Ediția a 32-a a Galei Premiilor UNITER va avea loc luni, 27 mai, în Sala „Ion Caramitru” a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București.
Ultimele comentarii