Foto: Radu Sandovici/Humanitas
Profesorul universitar Ioan Stanomir va susţine la Timişoara o prelegere despre libertate, despre modele politice, despre rolul doctrinei creștin-democrate în istoria României și a Europei, despre relevanța acesteia pentru prezent.
Evenimentul, intitulat Cu Ioan Stanomir despre Iuliu Maniu și apărarea libertății, va avea loc la joi, 16 mai, între orele 19 şi 21, la Centrul Areopagus (Calea Martirilor nr. 104), fiind moderat de profesorul universitar Silviu Rogobete.
Ioan Stanomir este, din 2006, profesor universitar la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, fiind specializat în constituţionalism comparat, istoria ideilor politice (conservatorism) şi în studii culturale pe intervalul comunist.
A fost președinte al Comisiei Prezidențiale de analiză a regimului politic și constituțional din România, iunie 2008 – ianuarie 2009. Apoi, în perioada 1 martie 2010 – 23 mai 2012, președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.
Printre volumele publicate se numără Conştiinţa conservatoare: Preliminarii la un profil intelectual”(2004), O lume dispărută: Patru istorii personale urmate de un dialog cu H.-R. Patapievici (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, 2004), Explorări în comunismul românesc (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo Mitchievici şi Ion Manolescu, vol. I, II, III, 2004, 2005, 2008), Spiritul conservator: De la Barbu Catargiu la Nicolae Iorga (2008), Despre sunete şi memorie: Fragmente de istoria ideilor (2009), „Apărarea libertăţii” (1938-1947) (2010), Teodoreanu reloaded (alături de Angelo Mitchievici, 2011), Umbre pe pânza vremii: Secvenţe de istorie intelectuală (Humanitas, 2011), Junimismul şi pasiunea moderaţiei (Humanitas, 2013), Sfinxul rus: Idei, identităţi şi obsesii (2015), Comunism inc. (alături de Angelo Mitchievici, Humanitas, 2016), Rusia, 1917. Soarele însângerat. Autocrație, revoluție și totalitarism (Humanitas, 2016). În 2018, a publicat la Editura Humanitas eseul Umbra Rusiei, în volumul colectiv Vin rușii! 5 perspective asupra unei vecinătăți primejdioase.
Ultimele comentarii