Alianța Timișoara Universitară a depus pentru finanțare primul proiect comun, InnoBusiness Center – Centru Integrat Multidisciplinar de cercetare, dezvoltare si inovare – from lab to market. Acesta prevede crearea unei platforme de cercetare-dezvoltare-inovare care să integreze mai multe domenii de specializare inteligentă, mai precis construirea unui centru aflat la intersecția dintre piața de afaceri, cercetare aplicată și transfer tehnologic, în vederea sprijinirii întreprinderilor românești și internaționale pentru creșterea și maturizarea capacității acestora de a inova.
Prin intermediul acestui proiect se dorește construirea unei platforme de cercetare-dezvoltare-inovare, în suprafață de 7200 mp, compusă din patru pavilioane modulare de câte 800 mp fiecare și un pavilion central de 4000 mp pentru centru de business și de conferințe, precum și dotarea celor cinci clădiri cu tehnologii și echipamente noi, în funcție de domeniul de specializare inteligentă destinat, anunţă reprezentanţii Universităţii Politehnica Timişoara.
Proiectul este coordonat de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, care va pune la dispoziție și terenul necesar, în suprafață de 9 ha, iar partenere în proiect sunt Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timişoara. Fiecare dintre universități va veni cu partea ei de expertiză și cu specialiști pentru domeniile mari de cercetare-dezvoltare-inovare ce vor fi promovate: InnoFood, BioImpact, BioTech, InnoPharma.
UPT va contribui cu expertiză și specialiști în domeniul dezvoltării durabile în industria agroalimentară, biotehnologii, bioanaliză, management integrat, managementul apei, drone și utilaje agricole high-tech, roboți, tehnologii inovatoare, management integrat, bioresurse, depoluare, sisteme și tehnologii moderne în construcții, clădiri inteligente, conversia și stocarea energiilor regenerabile, valorificarea deșeurilor, vehicule electrice, materiale noi pentru construcții, materiale avansate etc.
USAMVB va activa în special pe soluții tehnice, tehnologii și echipamente pentru industria agro-alimentară, sisteme de pompare, de irigare, mediu și dezvoltare durabilă, tehnologii curate de producere a energieidin combustibili fosili și alternative, protecția mediului etc.
UMFT își va aduce aportul în special pe partea de știința medicamentului, evaluarea in vitro/in vivo în procesul de proiectare a medicamentelor generice, screening de înaltă performanță, design molecular, semi-sinteză, optimizarea profilului biofarmaceutic și farmacocinetic.
Acesta este primul proiect major în care trei universități din cadrul Alianței ATU au identificat puncte comune de cercetare și inovare în domenii actuale de interes.
În cadrul InnoBusiness Center vor fi identificate și dezvoltate proiecte de colaborare cu actori din mediul de afaceri, vor fi dezvoltate parteneriate cu organizații inovative multinaționale și antreprenoriale, pentru a promova expertiza deținută și pentru a-i implica în mediul de cercetare, astfel încât relațiile de colaborare ulterioare să contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri, economiei regionale și la creșterea competitivității prin transfer de tehnologie și inovație. De asemenea, InnoBusiness Center va contribui la reducerea obstacolelor care stau în calea colaborării dintre cercetători și antreprenori, de la diferența de mentalitate și viziune dintre organizații și institutele de cercetare, la lipsa ofertelor pentru cercetare din partea universităților și institutelor naționale de cercetare către organizații.
Ultimele comentarii